AcasăCS DinamoÎnlocuitor pentru Ali Zein: Cine va semna cu Dinamo

Înlocuitor pentru Ali Zein: Cine va semna cu Dinamo

Dinamo pregătește transferurile pentru sezonul următor, în care echipa își propune din nou un parcurs solid în Champions League.

Așa cum a declarat Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, obiectivul este de a forma cea mai puternică echipă din ultimele decenii, standardul fiind ridicat de performanțele din anii precedenți. Vor exista și plecări, iar Ali Zein, ajuns la 34 de ani, va semna din vară cu Veszprém, astfel că Dinamo trebuie să-i găsească un înlocuitor.

Se pare că Dinamo a identificat un jucător foarte interesant pentru linia de 9 metri. Conform Fanatik, clubul va semna cu Pedro Veitia Valdés, inter stânga care evoluează la Porto din 2021. Acesta a fost adversarul lui Dinamo atât în perioada în care a jucat pentru Sporting, cât și pentru Porto.

La Dinamo, Pedro Valdés se va reîntâlni cu fostul său coleg de la Porto, Miguel Martins. Până acum, Dinamo i-a mai transferat pe Sam Bellahcène și Tom Pelayo.

Pentru Dinamo, urmează un nou duel european miercuri seară, în Sala Polivalentă, împotriva lui Wisła Płock, marea surpriză a anului 2025, echipa din Polonia reușind să învingă Füchse Berlin și PSG în ultimele două meciuri directe. Deși avem cinci partide la rând fără victorie, păstrăm șanse mari de calificare.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare