Dinamo se pregătește de duelul cu Unirea Slobozia, în deplasare, un meci extrem de important în lupta pentru calificarea în play-off.
Echipa vine după o serie infernală în campionat, cu trei meciuri împotriva contracandidatelor directe la play-off. Acum, Dinamo are o deplasare scurtă, la Clinceni, unde va înfrunta Unirea Slobozia, formația antrenată de Adrian Mihalcea, echipă promovată în prima ligă sezonul trecut.
Partida nu va fi deloc ușoară, mai ales că Dinamo se confruntă cu absențe importante, însă vestea bună este revenirea a doi titulari, Raul Opruț și Kennedy Boateng. Raul Opruț va fi prezent alături de antrenorul echipei în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la Săftica, începând cu ora 13:00. Așteptăm să aflăm mai multe detalii despre situația lui Josué Homawoo, dar și despre transferurile pe care Dinamo le pregătește.
Conferința de presă va fi transmisă LIVE pe canalul de YouTube Radio Dinamo1948 și pe pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo, începând cu ora 13:00.