AcasăStiri DinamoMesaj important pentru fanii care vin la stadion

Mesaj important pentru fanii care vin la stadion

Un stadion aproape plin îi așteaptă astăzi pe dinamoviști în cel mai important meci al sezonului.

Peste 40 000 de ,,câini” sunt așteptați pe Arena Națională și se anunță spectacol. Însă meciul poate începe mai devreme pentru cei care vor să vină la stadion din timp. Porțile se deschid de la ora 17:00 pentru cei care vin la Fan Zone, dar pe stadion se poate intră cu 2 ore înainte de fluierul de start. Am discutat despre aglomerația care se produce la Arena Națională, dar și ceea ce se va pregăti fanilor dinamoviști, cu directorul de marketing al clubului Dinamo, Romeo Bănică:

,,Ceea ce este important să ținem cont este că acest lucru este foarte posibil să se întâmple și duminică, dacă nu schimbăm puțin obiceiul de a merge la stadion. Se va întâmpla oricând, cât timp vom menține această tradiție de a ne prezenta târziu la stadion. Trebuie să încurajăm oamenii să vină cât mai devreme.

Vor fi foarte multe autoturisme și mulți oameni care vor veni cu mașinile la meci. Cel mai probabil se vor crea ambuteiaje pe străzile din apropierea stadionului. Așadar, este important să ții cont de aceste lucruri și să ajungi la stadion cât mai devreme. Nu te vei plictisi acolo. Poți să vii în Fan Zone, unde vei avea activități interesante. După aceea, poți intra în tribunele stadionului.

Oamenii pot merge acolo, pentru că vor găsi lucruri noi față de evenimentele anterioare organizate de club. Acest Fan Zone va fi cel mai mare dintre toate cele organizate până acum de clubul nostru. După ce se distrează acolo, fanii se pot duce în tribune.

Ce se pregătește în Fan Zone? Vor fi puncte de vânzare, dar și alte activități. Fanii vor putea găsi și alte lucruri interesante, nu doar shop-urile. În primul rând, trebuie să menționăm clar unde va fi amplasat Fan Zone-ul: de această dată, va fi în zona Peluzei Cătălin Hîldan, la intrarea dinspre Pierre de Coubertin, în direcția Tribunei 2, la intersecția cu Peluza Cătălin Hîldan.

Un aspect important de menționat este că, împreună cu partenerul principal, vom aduce trofeul Superligii. Trofeul real, nu replica, va fi prezent acolo și expus, pentru ca oamenii să-l vadă și să își facă poze cu el. Pe lângă acest trofeu, va fi și instalația RoboKeeper, unde fanii sunt provocați să-l învingă pe goalkeeper-ul mecanic, iar cei care reușesc vor primi premii.

De asemenea, vom avea câteva instalații de divertisment. În zona VIP, va exista un colț pentru copii, cu Lego, mese de foosball și alte activități dedicate celor mici. Trofeul Superligii va fi prezent și acolo, înainte de startul meciului. În plus, câteva tricouri din istoria clubului nostru vor fi expuse în vitrine, pentru ca fanii să le admire.”, a spus directorul de marketing al clubului in direct la Radio Dinamo1948.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare