AcasăEditorialVictoria care aduce liniște la Dinamo!

Victoria care aduce liniște la Dinamo!

În ultimii ani, atmosfera de la Dinamo a putut fi comparată cu un „montagne russe”! Toate meciurile s-au jucat cu securea deasupra capului, iar presiunea a făcut adesea parte din lotul echipei pe care o iubim.

Dacă în cazul unor persoane presiunea face echipă bună cu eficiența, la Dinamo aceasta a fost un adevărat handicap! Cea mai bună dovadă în acest sens este reprezentată de meciurile pierdute în prelungiri, meciuri care ne puteau duce, pentru a doua oară, în Liga a 2-a.

Jucătorii lui Dinamo nu au făcut față acestei presiune venite din toate părțile! Suporterii creează presiune, media de asemenea, dar rezultatele și situația sportivă a clubului crează poate cea mai apăsătoare presiune.

Nu am avut parte de liniște la Dinamo în ultimii ani și încă de la debutul sezoanelor anterioare exista această incertitudine cauzată de lipsa transferurilor, a banilor sau din cine știe ce motive juridice. În schimb, sezonul acesta pare a fi diferit!

După 419 de zile, Dinamo câștigă clar!

A trecut mai bine de un an pentru ca Dinamo să obțină o victorie la diferență de trei goluri într-un meci oficial. Mai precis, au trecut 419 zile de la acel meci jucat împotriva echipei FC Argeș, în care Dinamo își asigura reîntoarcerea în Liga 1, după o victorie cu 6 – 1 obținută în fața a zeci de mii de suporteri.

Această victorie cred că oferă liniștea de care Dinamo are nevoie înaintea unei partide foarte grele, pe care o vom avea la Sepsi. Mai mult decât atât, este un scor care oferă încredere unor jucători precum:

Abdallah

Abdallah ne-a arătat în nenumărate rânduri că are calitate și că poate fi atacantul de care Dinamo are nevoie. Cu toate acestea, au fost și meciuri în care el ne-a arătat contrariul!

Inconstanța în evoluții este poate cea mai mare provocare pentru Abdallah, iar aceasta reprezintă o piedică pe care o conștientizează. Lipsa golurilor părea să fie o piatră pe sufletul și mai ales pe moralul jucătorului din Madagastar, acesta arătându-se adesea afectat de evoluțiile sale slabe.

Acesta poate fi momentul în care Hakim să depășească acest impas. Primele două meciuri din Superliga i-au adus două goluri, o pasă decisivă dar, cel mai important, evoluții care nu pot fi criticate! Toate acestea îi pot oferi încredere, astfel încât jocul său să crească în continuare!

Cătălin Cîrjan

La Dinamo a lipsit tăria de caracter și mintea limpede în ultimii ani, iar în criză de goluri pe care am trăit-o, adesea jucătorii noștri pur și simplu se pierdeau atunci când ajungeau în poziția de a înscrie. La cei 21 de ani, Cătălin Cîrjan arată maturitate, o încredere în sine deosebită, capacitatea de gândi critic și totodată abilitatea de a lua decizii înțelepte în momente cheie.

Transferul său la Dinamo a fost privit adesea cu îndoială, însă tânărul număr 10 apreciază șansa care i s-a oferit și vrea să profite de fiecare minut jucat.

A marcat deja două goluri, unul mai frumos ca altul, și ne oferă acea încredere că poate marca nu doar în situații clare ci și atunci când este încolțit de adversari. De asemenea, a oferit o pasă excelentă către Milanov, care mai apoi a pasat decisiv către Selmani!

Chiar dacă este devreme, ne putem pregăti să îl trecem pe Cîrjan pe lista transferurilor reușite!

Adevăratul Selmani?

Astrit Selmani a fost, fără îndoială, omul meciului în partida împotriva Petrolului Ploiești! Nu doar că a reușit să marcheze, după o fază ca la carte, dar totodată a oferit două pase decisive.

Cu toate acestea, nu trebuie să ne uităm doar la cifre, ci dacă vom urmări atent jocul lui Selmani, vom remarca efortul depus și mai ales dăruirea acestuia.

Cu o acuratețe a paselor de 85%, Selmani a alergat mult și a arătat că poate fi mai mult decât subiect de glume. Acesta încă nu a avut ocazia să ne demonstreze ceea ce poate și nu putem decât să ne dorim că acesta este adevăratul Selmani!

Să ne facă să regretăm că l-am criticat, jignit și mai ales că ne-am dorit plecarea lui!

Boateng, un adevărat zid în apărare!

Atacul a arătat bine aseară, e drept, însă cel mai mult m-a bucurat apărarea! Kennedy Boateng a betonat apărarea și mi-a oferit liniște, știind că adversarilor nu le va fi ușor să marcheze.

Acuratețea paselor de 90% dar și calmul arătat în joc ne demonstrează că Boateng poate face o echipă excelentă cu Homawoo, astfel încât Dinamo să primească mai puține goluri. De asemenea, putem crede despre acesta că este încă departe de vârful său de formă, având în continuare nevoie de timp pentru adaptare. Viitorul sună bine în ceea ce privește apărarea lui Dinamo!

Dinamo arată bine și nu pleacă la Sepsi ca o victimă sigură, ceea ce sigur ne bucură pe toți!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare