Fanii dinamoviști au fost extrem de supărați pe arbitrajul lui Andrei Moroiță, pe faptul că a permis un joc foarte dur din partea gălățenilor.
Andrei Nicolescu a reacționat și el, mai ales că penalty-ul acordat oaspeților a fost cel puțin discutabil:
„Per ansamblu mi s-a părut că am fost o echipă care a știut să acționeze la modul foarte dur și agresiv în care joacă Oțelul.
Am controlat partida și cred că fără acel penalty cu VAR nu ar fi avut nicio ocazie și nu s-ar fi apropiat de poartă, deci din punctul ăsta de vedere aveam un control.
„Am fost un pic debusolați după acel penalty venit așa de nicăieri, dar cred că am fost echipa mult mai bună per total.
Dacă e fault e în afara careului. Dacă se decide cineva că poate acorda fault la o ținere reciprocă e oricum în afara careului. Nu am înțeles maniera de arbitraj. E un penalty care nu se dă în niciun campionat unde ne dorim noi să ajungem cu fotbalul. De-aia rămânem aici. La penalty-ul nostru dacă e fault e în careu. Aici e iar o discuție”, a spus Andrei Nicolescu despre arbitrajul lui Andrei Moroiță la Fanatik Superliga.
„Mă așteptam la un joc consistent pentru că noi știam în ce sistem jucăm și ce jucători avem. Lipsea un pic de încredere. Am văzut că jucătorii au început să aibă aceeași viziune ca Mister, să vadă și să creadă ce vede el, ceea ce e foarte important pentru noi”, a spus administratorul special al clubului la Fanatik Superliga.