Eddy Gnahore, jucătorul venit în această iarnă de la Ascoli, a fost titular în premieră luni seară, împotriva campionilor de la Farul Constanța.
Cu o evoluție apreciată, jucătorul cu meciuri în Ligue 1 și Italia, a vorbit despre primele impresii în tricoul lui Dinamo:
,,Fiecare meci e ca o finală, avem o situație dificilă, venim după o victorie bună, care ne-a dat un boost de moral, acum știm că putem câștiga. Am mai jucat bine înainte, dar nu am obținut ce meritam. Am reparat niște mici detalii și am obținut victoria. Sperăm la același lucru și cu Oțelul. Mă simt bine, colegii m-au integrat, avem și câțiva jucători francezi, îmi place orașul, am găsit și apartament in oraș. Cu Pogba nu am mai discutat de câteva luni, recent nu am mai discutat.
Oțelul este o echipă puternică, știu că va fi dificil, este o echipa fizică, care aleargă, care vrea oprească echipa să joace, fac pressing sus, trebuie să găsim soluții să ieșim din pressing și să obținem cele trei puncte.
Când am auzit de Dinamo, știam de club, e un club mare, am discutat cu antrenorul, cu președintele, mi-a plăcut clubul, am petrecut mult timp în Italia și era momentul pentru o schimbare.”, a spus Eddy Gnahore în cadrul conferinței de presă.
Așteptările pentru el și echipă: ,,Vreau să dau 100% pentru echipa, să fie bine pentru Dinamo Obiectivul este să ne salvăm, luptăm pentru asta la fiecare antrenament, la fiecare meci. Nu am apucat să simt toată presiunea, dar am simțit că nu a fost ușor pentru colegi, să pierzi atâtea meciuri, pierzi din încredere, dar cei care am venit recent, care am venit să ajutăm, reușim să îndeplinim obiectivul. Mircea Lucescu ne-a dat sfaturi, a zis că dacă învingem, va mai veni, a fost cu noroc, știe multe despre fotbal, ne-a ținut și un discurs, să repetăm ce am făcut cu Farul în meciul cu Oțelul.
Fanii sunt grozavi, încă de când am venit, atmosfera e senzațională, știam că fanii sunt buni, rezultatele nu au fost cele așteptate, era normal să fie supărați. După victoria cu Farul au speranțe și sper să continue să ne susțină.”