Dinamo a fost activă pe piața transferurilor, poate nu atât cât și-ar fi dorit suporterii, dar au avut loc veniri de jucători, dar și plecări.
Așa cum devenise evident după prestațiile din prima ligă, Lamine Ghezali nu a făcut față rigorilor primei ligi și a plecat în Grecia, în liga secundă. Mijlocașul francez a contribuit la promovarea „câinilor” în Superliga sub comanda lui Burcă, dar evoluțiile sale nu au mai fost la același nivel în Superliga. Ovidiu Burcă nu ar fi renunțat așa de ușor la serviciile sale. Antrenorul lui Dinamo consideră că era nevoie de răbdare cu el:
”Ghezali e un jucător special. Şi mie la început mi-a fost dificil să lucrez cu el, dar după ce l-am cunoscut am creat o relaţie umană foarte bună cu el şi am reuşit să desluşesc caracterul şi să înţeleg foarte mult ce face pe teren.
Nu ştiu, poate noul antrenor a venit cu altele. Mie îmi pare sincer rău, dacă mai aveau răbdare cu el cred ca se putea adapta şi la nivelul Ligii I pentru că e un jucător valoros”, a declarat Burcă pentru Orange Sport.
Extrema a strâns 13 goluri și 5 pase decisive în cele 52 de meciuri jucate în tricoul „câinilor”.