Mesaj trimis la Vocea Tribunei de Adrian D!
L-am ascultat prima oară la podcast-ul lui Mihai Morar „Fain & Simplu” (apropo, sunt câteva episoade superbe, care trebuie vizionate).
Mi-a plăcut cum a vorbit creatorul unuia dintre cele mai de succes branduri românești „Mobexpert”. Echilibrat, la obiect, nici prea repede dar nici încet, încercând să aducă puțină lumină pe drumul anevoios al antreprenoriatul românesc.
La un moment dat, el a spus „întotdeauna luăm decizii într-un context pe care-l înțelegem parțial, cu foarte multă informație pe care nu o avem, care e ascunsă sau pe care nu o înțelegem. Fiecare decizie este rezultatul datelor pe care le-am avut la momentul respectiv.”.
Interesant și corect. De aceea oamenii cu adevărat inteligenți preferă să stea deoparte de lucrurile pe care nu le cunosc și la care nu se pricep, sau își iau sfătuitori care au avut realizări în respectivul domeniu.
Cu toate acestea, Dan Șucu s-a băgat în mocirla fotbalului românesc și a devenit acționar principal la Rapid. Un club tânăr, înființat în 2016, care s-a numit Mișcarea CFR, și apoi Academia Rapid. În luna iunie 2018, Academia Rapid a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, club care intrase în faliment în 2016 și s-a desființat. Apropo, i-ați făcut parastasul de 7 ani? Că nu am citit niciun comunicat și nu am auzit pe nimeni să se laude că a mâncat coliva.
Și de atunci clubul la care Dan Șucu este acționar, folosește brandul și se mândrește cu trofeele câștigate de-a lungul deceniilor de o altă echipă.
Este ca și cum dl.Sucu cumpără dreptul de a se numi Albert Einstein și apoi consideră, cerand tuturor să considere, că el este autorul teoriei relativității și că are un IQ de peste 160.
Din păcate, pentru el, adevăratul IQ se vede cu ochiul liber ieșind la suprafata din duhoarea putredă a declarațiilor sale din ultimul timp din lumea fotbalului. Exemplul cel mai recent este comunicatul de astăzi postat pe pagina de Facebook a clubului Rapid, în care Dan Șucu a criticat situația petrecută la meci și a criticat clubul din Ștefan cel Mare, acuzând faptul că Dinamo, aflată în insolvență, a refuzat să primească bani, deși, legal, nu ar avea voie.
Sfătuit strălucit de prietenul său Bocciu, inteligența cenușie a clubului Rapid, Dan Șucu își dă cu părerea într-un domeniu în care se găsește ca pestele pe uscat.
„Dinamo însă este un club în insolvență. În insolvență, dispozițiile de plată sunt semnate de către Administratorul Judiciar, ce acționează în numele creditorilor. În clipa în care clubul refuză să încaseze peste 25.000 de euro dintr-un eveniment, îl pune pe acest Administrator Judiciar într-o poziție de incompatibilitate, iar pe judecătorul care supraveghează procesul de insolvență, într-o situație absolut jenantă”.
Domnule Sucu, atâta timp cât veți fi portavocea unui personaj precum Liviu Ungurean „Bocciul”, fiți sigur că veți vorbi mult și prost. De aceea, înainte de a deschide gura, afuceti-va aminte de ceea ce ați spus legat de luarea deciziilor „într-un context pe care-l înțelegem parțial, cu foarte multă informație pe care nu o avem, care e ascunsă sau pe care nu o înțelegem”.
Și vă explic și de ce, că poate înțelegeți.
1. Dinamo a oferit clubului Rapid cota de bilete 10% obligatorie conform legilor și regulamentelor in vigoare.
2. Dinamo a avut și în ziua meciului o casă de bilete dedicată suporterilor rapidiști, de unde aceștia își puteau cumpăra bilete. Și la meci au fost vreo 30 la peluză și încă vreo 100 la lojele VIP .
3. Principalul creditor al clubului Dinamo este Asociația Peluza Cătălin Hîldan, care reprezintă toți suporterii dinamoviști care au făcut eforturi imense pentru ca Dinamo să nu ajungă în faliment precum clubul Rapid, cel vechi și adevărat.
Și incheiem utilizând cuvintele lui Dan Șucu spuse la emisiunea lui Morar „Doar lucrurile simple funcționează. Să vezi ceea ce alții nu văd „.
Adevărul nu este niciodată în alb și negru (deși culoarea aceasta vă prinde) și are o multitudine de zone colorate și nu este niciodată simplu. Ceea ce este simplu este să vorbești fără să cunoști, sfătuit de prieteni pătați (autocorrect-ul îmi pusese „pătrați” și cred că mergea și așa) in loc sa folosiți părerea unor prieteni albi (și aici nu este nicio aluzie la culoarea pielii).
Pentru că dacă continuati așa veți ajunge să numărați steagurile lui Ghiță Pristanda și vă veți mira că nu mai este niciunul „cine le-o fi furat”? Și să nu vă mirați când veți afla că vinovatul este cel care vă sfătuiește și va șoptit la ureche ideile comunicatului sau unul din gașca lui de oameni „care au trăsături grosolane, urâte”.



