Pelicula unei pauze scurte de iarnă ușor luminată de transferurile din ultima săptămână, întunecată imediat la finalul celor 90 de minute în meciul de la Ploiești.
O frază cuprinzătoare ce ar putea caracteriza în opinia mea, perioada dinamovistă de la 22 decembrie până la 21 ianuarie. Am revenit în iarbă, la figurat. La propriu, în mocirlă. OZN ul ploieștean nu e în stare cu ajutorul primăriei să întrețină un gazon de fotbal pentru propria-i echipă și pentru adversarii ce urmează a-i întâlni. Asta e o cu totul altă discuție însă nu am vrut să trec peste acest aspect, încremenit fiind în gândire după o remarcă, foarte bună de altfel, a unui urmăritor în timpul comentariului de aseară: “N-au fost în stare să dea nici zăpada aia dincolo de 1 m în afara tusei. E fix la limita”
La limita dintre a fi sau a nu fi
La limita precum ratarea lui Lupescu din meciul de trista amintire de la Reșița din Sezonul ‘98-‘99. Aduc în discuție o perioadă pe care o parte dintre conducătorii noștri actuali nu au cum să și-o însușească. Pe vremea aia Dinamo era în cărți pentru dânșii sau chiar adversari.
Ca tot ne așteaptă un meci cu Rapid București, o poveste frumoasă vă invit să o citiți în cartea de căpătâi a fotbalului românesc, cum a numit-o Mister. “ 100 de POVESTI NEMURITOARE ALE FOTBALULUI ROMÂNESC”
Pe scurt, Prosopul, neamțul și gafa.
Prosopul arătat înspre oficială de Cornel Dinu când într-o duminică mohorâtă de toamnă, Dinamo învingea Rapidul lui Nea Mircea Lucescu cu un sec 4-1, un retur cu primul descălecat al unui arbitru străin la un meci din campionatul României pentru ca anii nu îi iertau nici pe Domnii Crăciunescu și Porumboiu, de altfel singurii care ar fi făcut față la un astfel de duel, și gafa monumentală a lui Fouhami. Era sezonul 98-99, când după victoria din Giulesti, Dinamo deși era favorită la titlu pierde în ultimele etape campionatul după 0-0 la Reșița cu ratarea actualului președinte al CS, Ionuț Lupescu, și după un nou pas greșit acasă cu Steaua, 0-0.
E linie foarte fină între a fi sau a nu fi în Superliga la finalul acestui sezon la Dinamo. Sunt unul dintre criticii constanți ai administratorului special al SC Dinamo 1948 SA, pentru ca niciodată nu mi-au plăcut “trans”humanțele astea destul de populare în fotbalul românesc. Și nu mi-a plăcut NON-PERFORMANTA!
Dinamo în acest moment nu mai impune respect. Pentru ca o dată ce te comporți ca o echipă mică și vrei doar ciupeală și financiară și emoțională, asta primești.
Poate fi dură scrierea mea și desigur nu pe gustul tuturor. Nu vorbesc aici de partea sportivă. Ci strict de reacția celor ce ar trebui să ne fie scut. În afară de Johnny și Loredana, cine a mai alergat pentru Dinamo pe coclauri!? Cine a mai răspuns ingraților de jurnaliști când Dinamo era atacată din toate părțile? Nimeni.
De când se cere dezvoltarea unei organigrame sănătoase în club? Din vara!
De când se cer investiții? De când s-a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni.
De când se cere răbdare? Dintotdeauna!
Pauza competițională prilej de vacanțe
Reluarea sezonului regular a reprezentat momentul mult așteptat în care suporterul dinamovist sa vadă la lucru noile achiziții. Să vadă speranța de salvare promisă.
Noile achiziții, doar două. Speranță, mai așteptăm un pic. Cu riscul de a mă repeta, nu am avut nicio așteptare de la acest meci, care probabil meritat sau mai echitabil ar fi fost un meci nul. Însă, exact ca și la nivel administrativ și sportiv ești pedepsit când gândești ca o echipă mică.
Ciupești un meci nul cu un închizător abia venit de 2 zile la echipă? Cum ar fi arătat Dinamo cu cele 5-6 transferuri confirmate azi, prezente încă din ziua 1 de cantonament? Faceți un exercițiu de imaginație și chiar dacă rezultatul poate ar fi fost același, sigur speranța integrării și nivelului maximum din punct de vedere fizic ar fi fost mult mai aproape.
Cu siguranță, vor exista opinii conform cărora nu contează cine conduce, nu contează ce rezultate avem acum, nu contează cine antrenează, nu contează când vin jucătorii atâta timp cat vin, DINAMO primează! Și pentru mine la fel. Dinamo primează! Și tocmai de aceea voi spune ori de câte ori voi avea ocazia: AICI E DINAMO! Și e COLOR!
Oricând, oriunde și cu oricine
HAI DINAMO!
