AcasăEditorialAnaliză Dinamo-Charleroi 2-6

Analiză Dinamo-Charleroi 2-6

Ieri s-a consumat al doilea meci de verificare și ultimul în același timp pentru Dinamo.

Un meci contra unei echipe mai bune, valoarea colectivă a lotului fiind de 6 ori mai mare decât a noastră. Ca în orice partidă, aceste cote de piață sau de pariuri nu determină dinainte deznodământul partidei. Jucătorii dinamoviști au fost astăzi atât îngeri cât și demoni prin evoluția lor.

Această analiză își propune să prezinte cât mai obiectiv posibil cele întâmplate în acest meci încheiat cu un neverosimil 2-6. Formatul acestei partide a fost ceva diferit față de cel cu care eram obișnuiți.

Meciul a fost împărțit în două reprize, fiecare a câte 60 de minute cu o scurtă pauză de hidratare după 30 de minute de joc.

Antrenorul nostru a trimis în teren următorul prim 11 – Adnan – Lucas, Patriche, Bena – Costin, A. Irimia, Ilic, Amzăr – Bani, Gregorio, Hakim.
După cum anticipam, belgienii au început cu un pressing agresiv și ne-au presat încă din primul minut. Au împins liniile, iar fundașii lor centrali erau la centrul terenului, în timp ce restul jucătorilor atacau și presau pe fiecare recuperare pe care o realizam. Au fost 5 minute de joc în care am fost efectiv sufocați de pressingul celor de la Charleroi, însă după ne-am revenit și am reușit să ieșim la joc.

Dinamo a început să împingă și ea liniile, chiar dacă nu reușeam să dominam centrul terenului sau să deținem posesia prelungită a balonului, prin pase simple sau lungi și cu aportul lui Gregorio și Hakim reușeam să ținem de minge și să urcăm în jumătatea adversă.

În minutul 7 Hakim preia o minge în careul advers, driblează adversarul, care îl tamponează iar arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă în favoarea noastră. Gregorio a transformat această lovitură fără nici un fel de emoție.

Belgienii aveau să egaleze după aproximativ 10 minute de joc în urma unei recuperări la centrul terenului, o pasă filtrantă, iar jucătorul belgian cu nr. 8 a reușit să pătrundă în careu și să-l execute pe Adnan din aproximativ 10 metri lateral.

Din nefericire, Dinamo arată în continuare vulnerabilități pe contra-atacurile rapide sau pe mingile descoperite. Antrenorul Kopic a luat totuși măsuri față de meciul contra turcilor de la Gencler. A folosit același sistem 3-4-3 însă pe faza noastră de atac, rar am văzut să mai urce ambii mijlocași centrali, de regulă aceștia rămâneau în scară, urca unul, rămânea celălalt.

Este adevărat, îți scade potența ofensivă prin această măsură, însă nu mai rămâi descoperit în cazul în care te expui la un atac rapid al adversarilor. După pauza de hidratare, Dinamo a continuat același joc, în care și-a așteptat adversarul și odată recuperată mingea, ieșeam rapid la atac. Așa a venit și al doilea gol marcat de Hakim.

În urma unei acțiuni în partea dreaptă, venim cu o centrare, belgienii nu reușesc să respingă mingea, Gregorio se luptă pentru aceasta pe linia lui 16, iar în sprijinul lui Greg vine Hakim, care din preluare pătrunde până pe 6 metri de unde avea să-l execute pe portarul advers.
Acesta avea să fie și scorul pauzei 2-1 în favoarea noastră. Printre remarcații reprizei l-aș nominaliza pe Alex Irimia. Deși are doar 17 ani, acesta a dat dovadă de maturitate în joc, a jucat fără trac și a pus piciorul la minge.

M-am bucurat să văd că nu s-a ferit să intre în contre destul de dure pentru minge cu adversarii, aceasta deși nu are un fizic impresionant. Pe lângă Alex, i-aș remarca pe Gregorio, Hakim și Amzăr. Primii doi au făcut risipă de efort în prima parte, s-au zbătut pentru fiecare minge, iar pe lângă aportul ofensiv au coborât de fiecare dată când belgienii porneau în atac și se poziționau sub minge în jumătatea noastră.

Au fost și părți mai puțin bune în prima repriză, nu neapărat legate de jocul colectiv al echipei, ci de jocul individual al anumitor jucători. Personal m-am plictisit eu în timpul partidei de câte ori l-am auzit pe Kopic să strige numele anumitor jucători, dându-le în mod constant indicații, de cele mai multe ori aceștia nerăspunzând pozitiv. Legat de această problemă consider că Zeliko Kopic ar trebui să ia niște măsuri radicale.

Este greu de jucat într-un sistem așa de pretențios din punct de vedere tactic cu anumiți jucători, care pe lângă faptul că nu-ți oferă foarte multe, nici nu ascultă sau „nu aud” indicațiile antrenorului.
Repriza secundă a fost din păcate catastrofală. Dinamo n-a reușit din păcate să se ridice măcar la un nivel minim de așteptări. Antrenorul nostru n-a schimbat întreaga garnitură de jucători, ci mai degrabă doar jumătate. Iar aceste schimbări au adus de la sine și anumite schimbări din punct de vedere tactic. Dinamo deși a continuat în același sistem, abordarea a fost diferită.

Ricardo Grigore a intrat pe teren pe poziția lui Bena, acesta din urmă fiind urcat la centru în locul lui Alex Irimia, Groka, Neluț, și Antonio fiind ceilalți jucători care au intrat de la pauză. Din nefericire pentru noi, belgienii nu doar c-au reușit să întoarcă scorul, însă au reușit să marcheze 5 goluri în aproximativ 15 minute. Dinamo a avut mai bine de 30 de minute în care s-a zbătut efectiv să țină de minge. Pe parcurs au mai intrat Politic, Began, Ghezali, de Moura, Alex Irimia și Hakim.

Nu prea sunt multe de discutat despre această repriză, dacă ar fi s-o descriu cât se poate de succint, un haos total tehnico-tactic, lipsă de interes și de valoare pe alocuri. Anumiți jucători fie și-au atins un maxim de potențial fie nu-i mai interesează și-și doresc să plece de la club într-un alt loc unde aceștia consideră că pot performa la nivel maxim. N-are sens să vorbesc neapărat de valoare, când anumiți jucători nu oferă nimic, nici măcar o evoluție într-o perioadă de câțiva ani, sub comanda mai multor antrenori, atunci lucrurile sunt clare în privința lor.

A debutat și singurul transfer al echipei noastre – Velkovski. Greu de caracterizat pentru cele 30 de minute în care a jucat. A dat dovadă de siguranță, plasament bun și puternic la duelurile aeriene. Consider c-acesta va fi o soluție clară pentru un post de titular, însă aș prefera să-l mai văd și când este la capacitate maximă. Transferul lui Velkovski este unul important, cu atât mai mult în contextul în care Homawoo a demonstrat că este un jucător predispus la accidentări.

Iată prieteni cum s-a încheiat acest stagiu de pregătire din Antalya, un stagiu în care focusul a fost pe pregătirea fizică și pe dezvoltarea filozofiei de joc a antrenorului Zeliko Kopic. Rămâne să vedem cât de pregătiți vom fi la ora meciului contra celor de la Petrolul Ploiești, cu atât mai mult încât de săptămâna viitoare structura antrenamentelor se va schimba radical, focusul fiind mai mult pe minge, tehnic și dezvoltare a principiilor de joc.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare