Momentan Dinamo se înscrie doar la bursa transferurilor, nu am adus vreun jucător până acum, dar sunt multe nume vehiculate.
Craiova a renunțat astăzi la câțiva jucători, printre care și Ante Roguljic, un mijlocaș ofensiv croat care ar putea continua în Superliga. Roguljic, mijlocaș ofensiv de 1,80 metri, a ajuns la Craiova în septembrie 2021, însă problemele medicale l-au limitat la numai 69 de meciuri, 10 goluri și 4 pase decisive pentru alb-albaștri. El nu intră în planurile antrenorului actual din Bănie, astfel că va fi pus pe liber.
Conform GSP, Roguljic ar putea continua în Superliga României, existând posibilitatea unui transfer la Dinamo. Mijlocașul croat ar ajunge printre „câini” pe aceeași filieră precum conaționalul Zeljko Kopic, actualul antrenor al lui Dinamo, impresarii încercând să-l direcționeze către București.
Fost internațional croat de juniori și tineret la toate categoriile de vârstă, Roguljic a jucat în acest sezon în 14 partide, fiind o singură dată integralist în campionat. El a înscris 3 goluri, la 4-1 cu Poli Iași, 5-1 cu FC Botoșani și 2-2 cu Poli Iași. Mai are un assist, în victoria cu CFR Cluj, 1-0.



