Dinamo avea pe lista un jucător interesant din Bulgaria, cu cifre foarte bune.
Autor a 7 goluri și 8 pase decisive în acest sezon, Giovanny părea o soluție excelență pentru ofensiva lui Dinamo. Însă acesta nu va ajunge în România, conform presei din Bulgaria, jucătorul lui Plodviv a semnat în China, în liga secundă, la Guanxi Pingguo Halliao FC. Momentan nu se știe care este suma de transfer, dar echipa bulgară are mari probleme financiare.
Din informațiile RD1948, jucătorul i-a fost propus lui Dinamo, dar antrenorul Kopic nu ar fi fost încântat de calitățile jucătorului brazilian si nu era considerat o prioritate. Oricum acum este irelevant, acesta a semnat în China și nu va ajunge la Dinamo. Așa cum a spus în cadrul conferinței de presă de astăzi, Kopic așteaptă 4-6 transferuri la Dinamo:
,,Singura mea dorința este legată de Dinamo, să ne îndeplinim obiectivele pentru acest sezon. Începem cantonamentul mâine, de pe 3 până pe 13 ianuarie vom fi în Turcia, pe 20 ianuarie avem primul meci oficial al anului.
Principalele obiective pentru presezon sunt să pregătim echipa, să obținem rezultatele dorite, dar și să semnăm jucători noi, să întărim echipa pentru următoarele 5 luni, dar și să muncim puternic, să imbunatătim nivelul jocului. Ce trebuie să zic, sunt mulțumit de reacția echipei în ultimele meciuri, în ultimele două, trebuie să menținem focusul, a fost important și mare presiune în ultimele meciuri, aici putem crește.
Despre transferuri știu că suporterii și toată lumea așteaptă transferuri, vreau să spun că înțeleg asta, ce vreau să zic, personal, lucrez zi de zi la treaba asta, oamenii din club am parte de susținerea lor și suntem în discuții cu câțiva jucători.
Nu pot să vorbesc despre nume până când nu îi semnăm, nu îmi place să lucrez așa. ce pot să zic, targetul nostru pentru perioada de transferui este să semnăm între 4 și 6 jucători, ei trebuie să ne ofere calitate în orice compartiment, ce vreau de la ei, să îmbunătățim calitatea echipei, dar și cei din jur să fie mai buni, să lupte pentru postul lor, să avem concurență pe orice post.”, a transmis Zeljko Kopic în prima conferință de presă a anului.
,,Suntem aproape cu câțiva jucători, perioada de mercato de abia a început, pentru anumite campionate, în nord, au încheiat sezonul, își analizează opțiunile, trebuie să îi înțelegem, toți care am jucat fotbal, acum își fac alegerile și respect asta, dar vor timp. Din punctul meu de vedere, am avut opțiuni de semnătură imediată, dar nu era ideea mea, dar știu ce vreau, nu este ușor să găsești totul, dar vreau să semnăm cât mai buni calitativi, dar sper că fanii vor înțelege și vor fi satisfăcuți.”, a mai spus antrenorul croat.
Giovanny a fost crescut în curtea clubului brazilian Corinthians, iar apoi a mai evoluat la el în țară pe la Guaratingueta, Ponte Preta, Athletico Paranaense, Parana, Goias, Tombense, Guarani, Nautico și Santo Andre.