Dinamo mai are 3 meciuri de disputat în finalul de an, iar situația noastră este foarte complicată în clasament.
Dinamo se îndepărtează de la o etapă la alta de locurile care asigură măcar prezența la baraj, astfel că avem nevoie de puncte în aceste trei runde. Fostul mare atacant dinamovist, Claudiu Niculescu, a spus câte puncte are nevoie Dinamo în finalul de an:
„Dinamo are nevoie, obligatoriu, în ultimele trei partide din acest an, de minimum șase puncte pentru a mai spera, justificat, la menținerea în primul eșalon”, a precizat Claudiu Niculescu la Metropola TV.
,,Uite că rezultatele nu au mers, poate transferurile nu au fost bune. Nu știu care sunt cauzele. Ar fi avut capacitatea, din iarnă, să redreseze corabia. Nu știu ce se va întâmpla, sper că noul antrenor, Kopic, să fie omul care să stabilizeze situația. Nu știu dacă Dinamo va mai avea puterea să se întoarcă atât de repede în Liga 1 dacă pică.
Anul trecut, în septembrie, erau jos, dar au urcat ușor ușor, iar în ultima etapă au intrat în play-off și cu jocul rezultatelor, au fost și anumite conjuncturi anul trecut. Eu m-am pus în locul lui. Știu ce înseamnă. Se uită repede performanța. Dacă retrograda, îi rămânea eticheta negativă. Promovarea s-ar fi șters din mintea suporterilor”, a spus Claudiu Niculescu, la GSP.ro.