AcasăEditorialSepsi-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Kopic la debut

Sepsi-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Kopic la debut

Dinamo merge în această seară la Sfântu Gheorghe pentru duelul cu Sepsi Sf. Gheorghe, într-un duel inedit.

Duelul echipelor care și-au schimbat antrenorii principali, Dinamo a fost prima care a renunțat la antrenor, la Ovidiu Burcă, apoi Sepsi a anunțat că a ajuns la un acord cu Liviu Ciobotariu și a fost numit ulterior germanul Bernd Storck, un tehnician de 60 de ani, care a fost și la cârma naționalei Ungariei, un antrenor cu vastă experiență. Dinamo a mers tot pe linia ”străină” și a fost adus Zeljko Kopic.

Multe discuții au fost stârnite de venirea lui Kopic la Dinamo, așa cum era de așteptat, nicio numirea nu putea fi făcută astfel încât toată lumea să fie mulțumită, să fie unanim acceptat de toți. Însă obiectivul final este cel mai important și aici se va da bătălia noastră: Va reuși Kopic să ne salveze?

Astăzi este un duel al unor echipe aflate în suferință, dar din motive diferite. Sepsi se aștepta să fie o echipă de top 3 sezonul acesta, lot pe măsură, buget, jucători buni, dar echipa covăsneană a dezamăgit și este în pericol să rateze și play-offul. Dinamo de cealaltă parte este la un pas să piardă de tot contactul cu echipele din fața noastră. 8, respectiv 9 puncte ne despart de U Craiova și Poli Iași. Culmea, Sepsi se află și ea în zona inferioară a clasamentului, cu 10 puncte în fața noastră. Dinamo este condamnată să obțină puncte cât mai multe până la finalul anului, începând chiar de astăzi.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în principala competiţie internă, de şapte ori s-a impus gruparea din Sf. Gheorghe, de patru ori au câştigat bucureştenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Ultimul succes reuşit de bucureşteni s-a consemnat pe 2 septembrie 2019, Sepsi OSK – Dinamo 0-1.

Cea mai recentă confruntare din Superliga României: 31 iulie 2023, Dinamo – Sepsi OSK 0-3, goluri marcate de Pavol Safranko, Isnik Alimi şi Adnan Aganovic.

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE KOPIC:

Golubovic- Lucas, Patriche, Grigore – Moura, Ilic, Iglesias, Bani, Amzar- Ghezali, Abdallah

Rezerve: Began, Rosu, Goncalo, Larrucea, Politic, Bordusanu, Giafer, A. Irimia, Costin.

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare