AcasăCS DinamoVictorie foarte clară in Europa!

Victorie foarte clară in Europa!

Dinamo a revenit în această seară în European League, în runda cu numărul 5 din faza grupelor.

Două victorii și două înfrângeri avea Dinamo înainte de returul cu Izvidac, din Bosnia, echipa pe care am învins-o în tur cu un scor istoric, cel mai mare număr de goluri marcate de o echipa în cupele europene, precum și cea mai mare diferență de scor în cupele europene, 52-24.

Izvidac ulterior nu a mai pierdut la asemenea diferențe de scor, în ultimul meci cu Chambery a cedat la 4 goluri, 34-30. Startul de meci a fost unul echilibrat,cu Izvidac țînând bine de noi, dar pe final de repriză ne-am distanțat pe tabelă treptat, 17-11 pentru Dinamo a fost scorul la pauză, cu Ante Kuduz în formă, autor a 6 goluri din 8 aruncări.

În repriza a doua ne-am descătușat și diferența a crescut treptat, iar în final Dinamo s-a impus la o diferență foarte mare, 40-24.

Pentru Dinamo urmează returul cu Chambery, calificarea poate fi ratată doar dacă vom pierde la diferență mai mare față de victoria noastră din tur, 28-21, ceea ce este aproape imposibil. Însă dezavantajul este că vom merge cu 0 puncte în Main Round.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare