Mulți dinamoviști și-au pierdut încrederea în antrenorul Ovidiu Burcă.
Fostul mare jucător dinamovist, Costel Orac, și-a exprimat un punct de vedere, spune că nu mai are încredere în antrenorul echipei:
„Nu mi-a plăcut cum s-a prezentat Dinamo. N-a fost ce ne așteptam să fie, spectacol. Un rezultat de egalitate ar fi salvat într-o oarecare măsură impresia. În situația în care suntem, rezultatul ne interesa mai mult decât jocul. Din păcate, nu s-a putut mai mult de atât.
Sincer, eu speram la cel puțin un meci nul cum a fost cu CFR Cluj. Am crezut că fiind un meci cu o rivală tradițională jucătorii se vor mobiliza și vor scoate măcar un egal. Era un rezultat bun pentru suporteri, pentru moralul echipei.
N-am avut așteptări de la vreun jucător anume. N-avem jucători cum au cei de la FCSB, care să poată face diferența. Niciun jucător nu mai iese în evidență. Nu-i dau seama de ce. Nu știu dacă jucătorii sunt prieteni între ei, dar din ce se vede pe teren, te las pe tine să tragi concluzia”, a declarat Costel Orac, pentru GSP.ro.
„Mi-e greu să-mi dau cu părarea despre schimbarea lui Burcă, nu cunosc lucrurile din interior, dar e clar că ceva trebuie făcut, pentru că lucrurile nu merg. S-a tot așteptat, au existat promisiuni din partea conducerii și din partea lui Ovidiu, că jucătorii au început să-și creeze relații de joc. Nu știu dacă e bine să se ia o măsură acum în privința schimbării antrenorului sau în pauza de iarnă. Cert e că trebuie făcut ceva”, a declarat Costel Orac.
,,Cred că Ovidiu nu mai poate redresa echipa, dacă putea ar fi făcut-o în ultima perioadă. Cel puțin asta e părerea mea. Poate suna cam dur, dar asta e concluzia mea. Sunt convins că el a fost cel care și-a dorit cel mai mult ca situația să se schimbe. Din păcate, speranțele lui au fost înșelate.
Cel care va veni, dacă va exista o schimbare, va ști unde vine și sper să știe ce are de făcut. Ce să ceară vizavi de jucătorii de care are nevoie și să se vadă repede o schimbare în bine. Nu e timp mult de acomodare. Va fi din ce în ce mai greu, aproape imposibil, salvarea de la retrogradare. Mi-e greu să dau un nume de antrenor, care ar fi potrivit, depinde de conducere.
Cert este că, la o echipă în situația critică în care se află Dinamo e nevoie de un antrenor cu prestanță și cu experiență ca să poți trage speranțe că va salva echipa de la retrogradare. Gen Andone, Rednic”.