Dinamo București are mai mulți jucători împrumutați în ligile inferioare, doi dintre ei, Alexandru Stoian și Vlad Stanciu, evoluează la Unirea Alba Iulia, formație din al treilea eșalon.
Alexandru Stoian (18 ani, portar) și-a făcut debutul abia în etapa a treia, contra Universitatea Alba Iulia, după ce în primele două etape nu a fost folosit din cauza unei accidentări. În etapa a 5-a, după un meci mai nefericit cu Gloria Bistrița, 1-6, a fost rezervă în următoarele două etape. Din etapa a 8-a cu Avântul Reghin a reînceput să fie folosit, iar în dubla de foc cu Metalurgistul Cugir și ACS Mediaș, contracandidate la play-off, a primit un singur gol.
Vlad Stanciu (18 ani, atacant) nu a fost integralist în nicunul din cele 10 meciuri, dar a evoluat în 5 dintre ele. Chiar dacă momentan nu este o piesă de baza la echipa mare, este folosit la echipa de tineret U19, unde în ultima etapă a bifat o dublă, contra LPS Bistrița.
Unirea Alba Iulia este pe locul 6 în seria a 9-a, la 2 puncte de play-off. Antrenorul echipei este Alexandru Pelici, fostul selectioner al naționalei României U19, care își va face debutul oficial abia în etapa următoare, contra ACS Târgu Mureș. Tot în aceeași serie, dar la Unirea Ungheni, antrenor este dinamovistul Florentin Petre.
„M-am integrat in colectiv, chiar de la început, băieții m-au primit cu brațele deschise, atât pe mine cât și pe Vlăduț, mă simt foarte bine din toate punctele de vedere, antrenamente, condiții, colectiv.
Chiar daca am avut un început de sezon mai slab, din punct de vedere al rezultatelor, sperăm ușor, ușor să ne revenim și să legăm cât mai multe victorii pentru a ne atinge obiectivul de a ajunge in play-off.
Cât despre Dinamo, cunosc majoritatea jucătorilor și a persoanelor din staff, sunt oameni serioși și devotați clubului. Sper să apară și rezultatele și nu-mi fac probleme că nu vor rămâne în Superliga„, a declarat Alexandru Stoian pentru Radio Dinamo1948



