AcasăCS DinamoOpt dinamoviști în lotul naționalei

Opt dinamoviști în lotul naționalei

În perioada 27 octombrie – 5 noiembrie, echipa națională de handbal a României, condusă de Xavier Pascual, are programat un stagiu de pregătire în Sala Dinamo, urmată de două meciuri amicale în deplasare, cu Muntenegru, pe 2 noiembrie, și Franța, pe 4 noiembrie.

Din lotul convocat de spaniol fac parte opt dinamoviști, printre care Călin Dedu, Robert Militaru, Javier Humet, Dan Racoțea, Tudor Buguleț, Ante Kuduz, Nicu Negru, Daniel Stanciuc.

„Chiar dacă avem programate multe antrenamente, acestea nu vor fi foarte grele, ideea principală fiind aceea de a reaminti modelul de joc. De asemenea, am programat cele două jocuri cu o pauză de o zi între ele fiindcă așa vom avea programul și la campionatul european: azi meci, mâine odihnă, poimâine din nou meci.

Cred că vom avea două meciuri de pregătire tari, împotriva unor echipe foarte bune, un prilej excelent de a verifica nivelul la care ne aflăm, astfel încât la europene să ne prezentăm în cea mai bună formă. Rezultatele celor două jocuri nu vor fi importante, mă interesează să văd dacă băieții vor înțelege ce doresc de la ei, dacă vom juca ce ne propunem și dacă vom avea capacitatea de a lupta în fiecare joc”, a spus Xavier Pascual, conform handbalmania.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare