Dinamo începe cu adevărat competiția în European League, în această seară, în deplasare în Franța.
După debutul senzațional cu Izvidac din Bosnia, în care am depășit două recorduri, unul de diferență de scor, celălalt de goluri marcate, astăzi începe cu adevărat lupta pentru calificare. Dinamo o întâlnește pe Chambery din Franța, echipa care a terminat pe locul 5 în sezonul trecut.
Chambery a cedat greu în prima etapă, în deplasare cu Fuchse Berlin, 24-22, semn că francezii vor reprezenta o echipă greu de învins de supercampioni. Echipa din Franța a avut o serie de jucători accidentați în startul sezonului, dar acum și-au revenit, astfel că pentru Dinamo va fi un duel greu, dar important, de la ora 21:45.
Chambery ocupă momentan locul 9 în Franța, cu 3 victorii și 4 înfrângeri, un succes al băieților noștri astăzi ne-ar oferi un mare avantaj în lupta pentru calificare, care se va da în 3, între noi, Fuchse și Chambery.
”Este un joc important. Vom întâlni o echipă care a jucat foarte bine la Berlin, săptămâna trecută. Este adevărat că au avut câțiva jucători accidentați la începutul sezonului, dar acum jucătorii s-au recuperat. Ne așteptăm la un joc dificil, pentru că echipa franceză are multe soluții. Se poate apăra 6-0 sau 5-1, poate schimba strategia oricând”, Xavi Pascual.