Ionuț Lupescu a fost prezentat ieri oficial în cadrul unei conferințe de presă, vestea revenirii lui Lupescu în fotbalul românesc a stârnit ample reacții.
Legenda dinamovistă, Mircea Lucescu, salută revenirea lui Lupescu la Dinamo, fiind o mare lovitură:
,,Am vorbit cu el, e o veste extraordinară că Dinamo a reușit să-l convingă, într-un moment în care el era disponibil, să vină la club și să accepte să lucreze. Pentru că el, ca și Răducioiu, e unul dintre copiii lui Dinamo, a fost crescut de acest club de la 10-11 ani. E dedicat, e loial, e văzut ca un dinamovist adevărat.
Apoi, el a acumulat o experiență fantastică, a fost jucător, a fost și antrenor, pentru o scurtă perioadă, apoi a lucrat în administrație, inclusiv la UEFA, în zona Golfului. Are lucruri pe care le-a învățat și care vor fi de mare ajutor clubului Dinamo. Felicitări clubului Dinamo că a reușit să-l aducă, e o mare lovitură.”, a transmis Mircea Lucescu in Gazeta Sporturilor.
Mesajul lui Lucescu: ,,Să fie o singură echipă Dinamo. Nu una, nu două, nu trei. Nu se poate face greșeala pe care au făcut-o cei de la Steaua. Trebuie o singură echipă Dinamo, care să reprezinte întreaga masă imensă a suporterilor dinamoviști. N-ai cum să împarți oamenii, să le zici: voi țineți cu Dinamo acesta, iar voi cu Dinamo celălalt. O absurditate.
Prezența lui Ionuț Lupescu acolo îi va aduce pe toți la aceeași masă, are capacitatea de a-i aduna și de a-i face să înțeleagă. Aceasta e ideea lui, un singur Dinamo pentru toți suporterii. Repet, nu două Dinamo sau trei Dinamo!”
,,După ce am discutat cu el, nu am mai fost surprins. Mi-a spus că a făcut o analiză foarte seriosă și are un plan pentru ceea ce ar putea deveni Dinamo. Repet, până la finalizarea stadionului, e nevoie ca Academia să fie repusă pe picioare. Dinamo are un avantaj imens, pe care alte cluburi nu-l au și care ar trebui valorificat la maximum.
Poziționarea din centrul Bucureștiului. Copiii pot fi aduși de părinți extrem de ușor, nu e nevoie să parcurgi ore în trafic. La meciuri la fel, nu ai nevoie să vii cu mașina, se poate merge pe jos, nu depinzi de alte lucruri, să te gândești că n-ai cu ce să ajungi înapoi acasă dacă meciul se temină târziu.”