Dinamo a avut perioade bune de joc în meciul de ieri, acest lucru s-a datorat și unor jucători care și-au depășit nivelul evoluțiilor anterioare.
Dani Iglesias – Unul dintre jucătorii foarte apreciați în sezonul trecut, mijlocașul spaniol a părut că nu se adaptează la nivelul Superligii, evoluțiile lui până la meciul contra celor de la CFR au fost extrem de palide.
Aseară am revăzut acel mijlocaș care ne-a incantat în liga secundă. Cu adversari valoroși în față, Iglesias și-a asumat mult mai multe riscuri, a iuțit jocul, a pătruns în dribling, a ordonat jocul echipei noastre.
După meciul contra Craiovei spuneam că Dani mi se pare o cauză pierdută și că probabil nu poate crește nivelul, dar evoluția de ieri mă face să îmi reconsider poziția, sper din inima să continue cu evoluțiile bune și să redevină unul dintre jucătorii care pot aduce plus în jocul nostru ofensiv.
Hakim Abdallah – Văzusem calități bune la Hakim în Slovenia, speram atunci să fie atacantul de care Dinamo are nevoie pentru a face față în superliga. Primele etape mi-au arătat un alt Abdallah, un băiat care părea complet străîn de ceea ce văzusem în cantonament. Meciul de Cupa împotriva Craiovei mi-a dat câteva speranțe că își poate reveni, că nu este un transfer ratat. Jocul de ieri vine și el cu un plus, a reușit să înscrie, este dipus la efort și de multe ori are tupeul necesar unui atacant de calitate.
Evident nu putem vorbi despre certitudni în cazul celor doi, dar sunt semne dătătoare de speranță, semnale care ne arată că cei doi pot ajuta echipa să își atingă obiectivul.