AcasăStiri DinamoOțelul-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Oțelul-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Dinamo se deplasează astăzi la Galați pentru un duel care poate cântări mult în lupta noastră în Superligă.

Dinamo nu traversează o perioada deloc bună în campionat, avem trei înfrângeri consecutive în campionat, 0 goluri marcate în acest interval și sitsuatia noastră s-a complicat. Însă nu este motiv de panică, este timp suficient pentru a redresa corabia, dar trebuie să vină punctele. Astăzi este un bun prilej, mergem la Galați, acolo unde ne-am simțit bine în play-offul ligii secunde.

Așa cum spunea și Ovidiu Burcă după meciul cu Craiova din cupa, fotbalul nu se schimbă, doar contextul. Atunci era luptă pentru promovare, acum este pentru o clasare cât mai bună în clasament, nu putem spune despre evitarea retrogradării, deoarece e mult prea devreme.

Oțelul poate fi considerată una dintre echipele surpriză ale startului de sezon, o singură înfrângere pentru trupa lui Dorinel Munteanu, dar și cele mai multe rezultate de egalitate înregistrate, care le-au adus 11 puncte în clasament. Singura echipa care a învins Oțelul a fost FCSB chiar la Galați.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 54 de ori în principala competiţie internă, de 13 ori s-au impus gălăţenii, de 34 de ori au câştigat bucureştenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Oţelul gazdă: 27 de jocuri – 9 succese Oţelul – 6 remize – 12 victorii Dinamo.

Cea mai recentă confruntare directă din Superliga României: 21 februarie 2015, Oţelul – Dinamo 0-1, gol marcat de Marius Niculae. 26 de jucători a utilizat Oţelul în primele 10 etape, dintre care 17 au debutat pe prima scenă (cei mai mulţi dintre toate competitoarele).

GOLUBOVIC- COSTIN, LUCAS, BENA, PATRICHE, MOURA- GORKA, N.ROSU, BORCEA- POLITIC, GONCALO

Rezerve: Dujmovic, I.Rosu, Iglesias, Abdallah, Bordusanu, Giafer, Grigore, A. Irimia, Ghezali

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare