E luni si este cald. Foarte cald. Emotia dubleaza temperatura ambientala.
Ma simt fericit. De fapt, sunt fericit. Suntem in Superliga. Doamne, ce chin am indurat in ultimul an. Ora 19.00, plec spre stadion, nu mai am rabdare. Din nou pe Arcul de Triumf (ce nume predestinat!). La 19.20, deja este agitatie in jurul stadionului. Am revenit acolo unde ne este locul. Sunt anuntati si 900 de olteni la meci (de fapt, vreo 200 cu tot cu avocati 😊), datorita carora trebuie sa facem un tur fortat de stadion.
Intru. PCH este acolo, unde a fost mereu. Canta! In stanga mea SUD Dinamo – White Sensation, intr-o noua formula extinsa. Meciul incepe, suntem bine, stam bine in teren. Noroc cu programul de meci al celor de la Tribuna Dinamo (great job!), altfel, daca ai fi fost neutru, nu ai fi stiut cine a promovat din Liga 2. 0-0 la pauza, echilibru peste tot.
Meciul se decide in primele 15 minute din repriza a doua: Ghezali rateaza sutul in diagonala, echipa din Craiova (CSU, FCU, CSM, cine mai stie) marcheaza din penalty, primim si noi 11 metri, dar Bani rateaza. Asa este in prima liga, trebuie sa fructifici oportunitatile. Asta este, capul sus Bani si nu uita ca: „Dinamo joaca fotbal sampanie, Mistereeeeee…”. S-a cantat si s-a cantat bine. Toti au cantat – PCH, SUD, T2 si T1, parca anul trecut ne-a readus la spiritul acela din anii 2000. La final, 0-2, dar sunt fericit. Suntem acolo unde ne este locul. Existam si nu oricum, jucam si un fotbal (se poate mai bine? Cu siguranta, DA) de nivelul primei ligi.
Termin randurile acestea si ma duc sa-i spun si mamei ca sunt fericit:
O MAMA, MAMA, MAMA,
O MAMA, MAMA, MAMA,
STII DE CE EU AZI SUNT FERICIT?
AM VAZUT PE DINAMO, AM VAZUT PE DINAMO
SI PE LOC M-AM reINDRAGOSTIT!
