Acum aproximativ o lună de zile ne bucuram împreună de revenirea echipei în prima ligă, un moment atât de savuros, după un an de suferință pentru suflarea dinamovistă.
La o lună distanță, se vede destul de clar că starea de spirit este în general una tensionată, negativă. Entuziasmul revenirii în elită a fost înlocuit cu incertitudine și trebuie să spun, cu multă agresivitate și ură în comunicare din partea unor dinamoviști.
Un comentariu mi-a atras atenția, dar și o discuție cu un prieten dinamovist. Suporterul în cauză mă făcea din neant ”sclav” pe o știre prezentată, nici măcar opinie. Prietenul spunea că este o stare ireală, în care unii pare că au înnebunit. Da, așa este, am reușit să ne implicăm emoțional, să fim parcă noi parte a unei dispute pentru putere între niște oameni, care sunt interesați să conducă, mânați probabil de orgoliu, dar și alte interese, în vreme ce jignirile și acuzele ni le aducem între noi?! Cum are logică toată povestea asta?
De ce nu ne bucurăm de Dinamo și vrem să ne războim între noi, de ce vrem să fie stare de haos înainte de startul sezonului? Anul trecut a fost anul revenirii noastre în număr mare lângă echipă, am fost mii de dinamoviști în deplasări la Sibiu sau Dej, am umplut Arcul de Triumf în mai multe rânduri, peste 20 000 de fani în medie la ultimele două meciuri pe Arena Națională. De ce vrem să înlocuim această stare de spirit cu negativism, cu ură, cu dezbinare?
Asta ne definește pe noi ca fani dinamoviști? Ori sunt alte calități pe care trebuie să le punem în slujba echipei, mai ales că se anunță un an greu pentru suflarea dinamovistă, un an cu multe provocări sportive și nu numai. Acum 6 luni eram în prag de faliment, eram mai aproape ca niciodată de dispariție, dar am tras ca nebunii, să nu lăsăm echipa asta să moară, acum când am reușit, ne întoarcem unii împotriva altora, pe baza unor așa-zise tabere?!
Da, am scris și de dimineață, sunt multe lucruri de rezolvat, de pus la punct, cele mai multe dintre ele cad în sarcina acționarilor, a conducerii, că doar nu le rezolv eu sau suflarea dinamovistă, dar cred că ar trebui să existe între noi și minim de respect, unul pe care se pare că vrem să îl pierdem.
Păcat, atunci când vom fi în tribune să cântăm pentru Dinamo, nu vom sta lângă acționari, lângă administratori judiciari sau speciali, lângă fanii dinamoviști vom sta. Ei vin, pleacă, se schimbă, noi și dragostea pentru Dinamo rămân.
