Am realizat un interviu cu Andrei Nicolescu, conducător la Dinamo, alături de care am abordat și subiectul arzător al acestei perioade, ridicarea interdicției la transferuri.
Acesta a oferit ultimele detalii despre ceea ce se dorește, cum se va acționa în perioada următoare și care este termenul până la care să fie ridicată interdicția:
,,Toți jucătorii știu că noi ne-am asumat că acele contracte să fie înregistrate, am declarat asta. Am spus destul de clar, o spun încă o dată, utilizăm o zonă de procedura administrativă să ne pună în situația în care o sumă de bani să nu fie alocată unei direcții pe care o putem trata administrativ, dorim să o utilizăm în clubul Dinamo.
Astăzi (4 iulie) așteptăm un răspuns, mâine îl vom avea destul de sigur, atunci suma respectivă va fi alocată pentru ridicarea interdicției la transferuri. Acum împreună cu Vlad și oamenii din club, am solicitat un calendar exact, să știm care este termenul limită până la care să facem procedurile, până vinerea viitoare să înregistrăm ce avem de înregistrat. Aștept un calendar și să știm unde stăm.”, a explicat Andrei Nicolescu în cadrul interviului acordat pentru Radio Dinamo1948.
,,Jucătorii veniți vor aduce calitate, probabil, dar nu sunt eu specialistul, unii nu sunt la capacitate maximă fizică, toți au dorința, eu ca și ceilalți aflați prin jurul echipei, am rămas impresionati de anumite lucruri, dar nu vreau să laud pe unul sau pe altul.”
Ce declarase administratorul judiciar al clubului:
,,Eu am zis-o și am fost blamat. Interdicția la transferuri era primul lucru care trebuia să se întâmple. Nu știu ce să mai spun despre ridicarea interdicției, am așteptat cu încredere data de 4 iulie, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru.
Fac lucrul ăsta doar din dorința de a fi bine pentru Dinamo. Am primit draftul noului sponsor competițional, iar lucrurile arată destul de bine. E un progres însemnat față de ultimul an. În 15 zile trebuie să înregistrezi contractul. Atât timp cât nu e ridicată interdicția, noi nu putem înregistra niciun contract. Asta e situația, e o chestie asumată atât de jucători, cât și de noii acționari. O să vedem ce va fi!
Cred că e un risc, sper să se acopere problema interdicției la transferuri și să rezolvăm. Nu e automat. Doamne ferește să ne trezim că nu putem să facem transferuri, pentru că acei jucători trebuie să fie plătiți până la finalul contractului, iar noi, acționarii, nu vom fi de acord să fie plătiți.” a spus Razvan Zavaleanu la Digisport.