Sosirea lui Adrian Mutu la Dinamo în funcţia de manager general a fost una din marile surprize ale toamnei din fotbalul românesc. Se pare ca exista si un alt motiv.
Se pare ca la Dinamo s-ar pregati o modificare nu doar la nivelul bancii tehnice, cat si la nivel de actionariat. Fanatik vine cu o declaratie a lui Mutu, dupa ce in prealabil au venit cu o declaratie a unui martor care ar fi asistat la negocierile intre Mutu si Negoita.
„Discuţiile au fost rapide şi foarte clare. Negoiţă a spus că e dispus să cedeze jumătate din acţiunile clubului pentru cîteva milioane de euro, Adi Mutu a prezentat o procură de la un om de afaceri indian, care este foarte potent financiar. Evident, urmează un audit, pentru că potenţialul viitor patron doreşte să vadă pe ce dă banii. Tocmai de aceea, drept garanţie şi deschidere faţă de cumpărător, Negoiţă a fost de acord ca Adi Mutu să devină manager general, Briliantul urmînd a se asigura că totul se desfăşoară la club în conformitate cu cerinţele cumpărătorului! Practic, pînă în iarnă, cele două părţi doresc să bată palma!”, a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, martorul ocular.
Contactat de fanatik, în urmă cu cîteva minute, Adrian Mutu a confirmat informaţia: „De unde aţi aflat? E adevărat, este vorba de un indian, însă care e stabilit în Londra. Este un tip foarte potent financiar, dar nu-mi cereţi detalii pentru că nu vă pot spune. E o afacere între 2 oameni care se vor pune la masă săptămîna viitoare şi vedem ce se întîmplă. Vedem după ce se va întîmpla!”
Vom veni cu mai multe amanunte pe masura ce le vom avea.