Colț Mândru’
ALB de iarnă cenușie
Îl apasă greu pe labe,
Obosit dar cu mândrie,
Își linge colțul ce îi cade.
ROȘU pe juma-de blană,
Doborât de mii de lupte,
Atacat pentru coroană,
Alungat din a sa curte.
Vulturii ii dau târcoale,
Graurii îl cicălesc,
Oile ii dau vânt pe la spate,
Leii mai că-l jumulesc.
Aruncat mai jos cu-o treaptă,
Fără picur de mâncare,
Doborât de înc-o iarnă,
Încă mândru, dar agale.
Când să-nchidă ochii veșnic
Aude-un chiț pe lângă labe,
Câțiva câini veniră vrednic,
S-au oferit să-l care-n spate!
Si n-aveau mare-împărăție,
Dar aveau o misiune,
Căci „mândria de-a fi câine”,
Nu-i un basm, ci e pe bune!
Un sezon trecură-n care,
Au stat labă lângă labă,
Adunând din zori și zare,
Fiecare colț de gardă.
După lupte seculare,
După ce-au format o ceată,
Au ridicat Coltz pe picioare!
Înapoi pe prima treaptă!
Trecând peste tot și toate,
A renăscut călcând pe soartă!
Chiar și dincolo de moarte,
NU-I UN CÂINE, E O HAITĂ!!!!
