,,Să demonstrăm că nu a fost „ultima noapte de dragoste”, ci doar o perioadă temporară din viața noastră, în care suferim în tăcere, iar viitorul să fie presărat doar cu amintiri frumoase și lacrimi de bucurie.’’
Este un pasaj extras dintr-un articol scris de mine acum un an, după retrogradare. Și am demonstrat! Nu a fost ,,o ultimă noapte de dragoste’’, ci doar o perioadă de tranziție, o perioadă atât de chinuitoare, dar din care se pot naște numai lucruri deosebite.
Am suferit în tăcere, ne-am lins rănile, am avut nevoie de multe luni să ne obișnuim cu aerul ligii secunde, iar acum iată-ne aici, în fața unui meci care ne poate asigura revenirea imediată pe prima scenă, revenirea în prim-plan, acolo unde ne este locul.
Cine s-ar fi gândit? Am avut parte anul trecut de amatori, de jucători pe care nu i-a interesat în nicio secundă soarta lui Dinamo, jucători care aveau înțelegeri cu alte cluburi înainte de baraj, jucători care vor rămâne în istoria neagră a lui Dinamo.
Deși ne așteptam ca acest cancer să fie vindecat prin plecarea lor, cine s-ar fi așteptat ca însănătoșirea echipei să se producă prin venirea unor CARACTERE? Jucători care, indiferent dacă vor reuși promovarea sau nu cu Dinamo, ne-au intrat, cu siguranță, la suflet. Cum să nu ne amintim peste câțiva ani de un Moura, care și în somn ar alerga pentru echipă? Cum să nu remarcăm dăruirea lui Dujmovic, care a acceptat statutul de rezervă o perioadă și s-a comportat precum un profesionist desăvârșit? Cum să nu iubim pasiunea pe care au pus-o tinerii noștri, Bani, Amzar, Giafer, frații Irimia, Borcea, Florescu, Bordușanu și chiar și Oncescu!
Cum să nu apreciem înțelepciunea lui Patriche, Neluț și Iulian Roșu, dar și prezența de spirit a lui Iglesias și Gorka? Cu siguranță, în afară de ei, toți cei care au rămas în vară și care au venit ulterior merită tot respectul și toate aprecierile, indiferent de rezultatul de duminică sau de rezultatul unui posibil baraj. Acești jucători au dat dovadă de caracter, nu au renunțat la luptă în niciun meci, au dat totul pentru ca DINAMO să existe.
Au avut restanțe salariale câteva luni, au avut condiții extrem de grele la Săftica, au început cu 5 înfrângeri în primele 7 etape, nu știau dacă echipa va mai exista sau vor fi nevoiți să rămână liberi de contract fără să-și mai primească vreun ban și totuși, NU au renunțat.
În fața lor, jos pălăria! Meritați toată dragostea și toată aprecierea noastră, pentru că istoria va consemna faptul că ați fost jucătorii care nu au părăsit corabia atunci când a lovit aisbergul și care era în mare pericol de scufundare.
Alături de ei nu putem să nu-l includem pe Ovidiu Burcă, un ,,nebun’’ care a crezut nu doar în existența lui Dinamo, ci chiar în posibilitatea ca echipa să revină acolo unde îi este locul după doar un an.
Indiferent de ce se va întâmpla la Iași sau la un posibil baraj, vă mulțumesc pentru serile sau zilele fericite pe care ni le-ați oferit, vă mulțumesc pentru că ați crezut în acest spirit!
Hai Dinamo!
