Anterior disputei cu Dinamo de marți seară, s-a discutat foarte mult despre posibilitatea ca Steaua să aibă drept de promovare încă din acest sezon.
Acest subiect a fost amplu discutat, până la urmă a dus la un stadion plin în Ghencea, dar odată cu fluierul final, retorica s-a schimbat semnificativ și până la urmă s-a ajuns la concluzia că Steaua nu va avea drept de promovare în acest sezon, lucru semnalat chiar de către Vasile Dincu, cel care a inițiat proiectul de lege.
„Din perspectiva acestei legi, nu cred că se poate atât de repede să treacă prin cele două Camere și să se aprobe. Apoi ar trebui să vedem ce spune Liga Profesionistă sau Federația, ar trebui văzut dacă se pot schimba regulile, chiar dacă o lege prevalează față de un regulament sportiv. Este complicat. Eu nu cred că se poaate anul acesta să se întâmple acest lucru, decât în varianta dacă până la finalul acestui campionat se reorganizează clubul Steaua în societate de drept privat”, a declarat Vasile Dîncu pentru Fanatik.



