Dinamo o întâlnește mâine după-amiază pe Unirea Dej în etapa a doua din play-offul ligii secunde.
O echipă surprinzătoare, care a reușit calificarea în play-off, deși nu erau creditați cu șanse la începutul sezonului. Unirea Dej ne-a învins în sezonul regular și Ovidiu Burcă a semnalat faptul că nu este o echipa care nu merită să fie în play-offf și ne așteaptă un meci complicat:
,,O echipă surprinzătoare, dar nu prea, noi care îi analizăm foarte bine am văzut din prima parte a campionatului și când am pierdut, am văzut o echipă cu omogenitate, au 2-3 ani de zile cu antrenorul Militaru, au pornit proiectul din liga a treia. Au jucători foarte interesanți, pe unii dintre ei într-un viitor apropiat chiar la nivelul primei ligi.
Mă refer la atacantul Pop, Angelo Cocian, a înscris 2 goluri în prima parte, portarul care joacă la nivel internațional, în poarta Moldovei. Au fundaș dreapta împrumutat de la Hagi, Maftei. Au jucători interesanți pe toate posturile, dar omogenitatea și forța colectivă a contat. Au un antrenor cu experiență, deși are 33 de ani, a început proiectul, are foarte multe idei noi despre fotbal. Este una din cele mai bine organizate echipe din play-off vom avea un meci foarte tare la Dej.
Starea gazonului poate nu va fi în cele mai bune condiții, pentru jocul nostru elaborat și dorim să avem posesia, să controlăm posesia balonului, cumva ne va împiedică, dar în fotbal trebuie să te adaptezi, riști altfel să rămâi un filozof neadaptat. Trebuie să găsim cea mai bună tactică pentru a face diferența.”, a declarat Ovidiu Burcă în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport
,,Trebuie să le mulțumim celor din Dej pentru cadoul frumos fanilor noștri și fotbalului, noi avem mulți fani în zona și ținem să le mulțumim pe această cale pentru gestul frumos. Cumva, eu știu forța pe care o au suporterii lui Dinamo, nu aș fi putut prognoza în cât timp vor fi alături de noi atat de multi, dar ce am văzut la Sibiu, acasă la ultimele meciuri pe Arcul de Triumf, mi-au umplut inima de bucurie, sunt fericit că vin suporterii alături de echipă.”
Ovidiu Burca a avut cuvinte de laudă la adresa fanilor care au fost alături de echipa în număr foarte mare în ultimele partide:
,,Suporterii pentru faptul că se întorc, simt că este o renaștere, dacă am fi continuat cu aceleași scandaluri, îmi aduc aminte de situația jenantă din vară, nu eram în discuție, dar citeam titlurile și sufeream enorm. Nu acceptăm că un club de talia lui Dinamo să fie batjocura unor oameni, dar faptul că au venit alături de noi simt că se fac lucrurile diferit, acesta este rolul nostru de a reda mândria de apartenența.” a mai declarat Ovidiu Burcă.