Recunoscuți pentru pasiunea și inventivitatea lor suporterii echipei de fotbal Dinamo București au luat astăzi o decizie curajoasă și inedită în ceea ce privește finanțarea clubului lor.
Fiind singura echipă din playoff-ul ligii a-2-a fără sprijin din partea statului sau autorităților locale , aceștia au hotărât să cumpere o suprafață importantă de teren in apropierea Bucureștiului acolo unde își vor înființa propriul oraș numit Dinamo, beneficind astfel și ei la fel ca restul competitoarelor de ajutorul statului român.
Surse ce doresc să își păstreze anonimatul ne-au informat că noul oraș înființat va fi alcătuit din mai multe cartiere purtând numele celor ce au dus greul până de curând. În centrul orașului, în cartierul DDB, vor fi construite deja celebrele blocuri DDB despre care au existat mai multe zvonuri în trecut.
Arhitectura acestora fiind inspirată din celebrele hoteluri din Hawaii urmând a fi vopsite în culorile tradiționale ale clubului ALB și ROȘU.
Deasemenea sătui de așteptarea construirii unui nou stadion aceștia speră că în viitorul apropiat din vânzarea sau închirierea apartamentelor din cartierul DDB să reușească din fonduri proprii ridicarea unui nou stadion ori în orașul lor ori în Ștefan cel Mare.
Gândind și pregătind totul dinainte, suporterii deja se gândesc la viitoarele alegeri ce vor avea loc, șansele cele mai mari la fotoliul de primar avându-le Ionuț Zainea iar în postul de vice-primar Cătălin Alexandru cunoscuții și îndrăgiții realizatori cât și cei care au înființat Radio Dinamo 1948. Cu pasiunea lor și dăruirea față de Dinamo, suporterii au demonstrat că sportul nu înseamnă doar competiție, ci poate fi și un mijloc de a aduce oamenii împreună și de a crea o lume mai bună.