AcasăEditorial,,Nu am fi putut ajunge aici fără sprijinul extraordinar al tuturor fanilor dinamoviști''

,,Nu am fi putut ajunge aici fără sprijinul extraordinar al tuturor fanilor dinamoviști”

În cadrul conferinței de presă de astăzi au fost prezenți administratorul special, Vlad Iacob, precum și administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu.

Cei doi, care au muncit alături de DDB în ultimele luni pentru a menține clubul pe linia de plutire, au transmis și ei câteva mesaje în cadrul conferinței de presă:

RĂZVAN ZĂVĂLEANU: ,,Noi ne-am întâlnit de multe ori în această perioadă începută de la insolvență. Mă bucură gândul că stăm lângă niște oameni serioși, actionarii de până acum erau rupți în două, cei care aveau voință, dar nu aveau putință, cei care aveau putință, dar nu aveau voință. Astăzi ne regăsim în situația în care au voință și putință, din planurile împărtășite, lucrurile să arate bine, sunt planuri ambițioase, serioase. Este evident pentru noi, în calitate de administrator judiciar, ar trebui să înceapă un nou capitol, să ne ocupăm de activitatea clubului cât se află în insolvență, avem cu cine să stăm de vorba. Eu le urez succes și Dinamo să ajungă acolo unde îi este locul.”

,,Perioada maximă în care putem ieși din insolvență ar putea dura 3 ani. Evident că ne sfătuim în ceea ce privește mijloacele unde ne dorim, să avem plan de reorganizare confirmat (apel sau plan nou), orice variantă este luată în calcul, dacă răspunde la cum trebuie să arate procedura. Nu discutăm lucruri de bucătărie internă, veți afla și va fi făcut public, dar ține de strategia internă a clubului. Dezbatem acest subiect și urmează să vedem ce o să se întâmple.”

Razvan Zavaleanu

VLAD IACOB: ,,Mă bucur să fiu alături de echipa de management, nu am fi putut ajunge aici fără sprijinul extraordinar al tuturor fanilor dinamoviști, cei implicați în DDB, dar și cei care au ajutat în cele mai grele momente. Ei au definit cu determinare identitatea reală a clubului, au arătat ce înseamnă spiritul dinamovist.

Nu au lăsat să moară ceea ce iubim cu atâta patimă, nu au lăsat să moară clubul Dinamo, motivul pentru care trebuia să salvăm acest club, să îl ducem la următorul nivel, vom intra intr-o nouă era a managementului a unității, vrem să implementăm un management corporativ, avem oameni cu experiență alături de noi și îmi doresc ca alături de noua echipă de management să readucem Dinamo acolo unde îi este locul.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare