Anul este 2023, suntem în Februarie. Au trecut aproape 5 ani de la lansarea Programului DDB la Opera Națională din București.
Ce s-a schimbat în 5 ani? Este o întrebare relevantă pentru dinamoviștii care încă aleg să fie în jurul clubului, fie cu abonamentul activ, fie nu. DDB a rămas aceeași entitate condusă în lupta de către fanii cotizanți, de către Elyass Bucurică, președintele APCH, și Eduard Galan, președintele DDB ales de către fani.
Programul ‘’Doar Dinamo București’’ nu a susținut niciodată că are pe poziții de conducere oameni cu o expertiză economică, legală sau administrativă extraordinară. Nici perfecțiunea nu definește acest program, cum ar putea? Este o idee, un principiu de sprijin în aceste timpuri grele, adoptat la inceptia sa de către niște lideri dinamoviști cu scopul solitar de a salva Dinamo București de la colaps financiar.
Despre legendele clubului Dinamo știm ce au arătat în teren și nu este nevoie să aprofundăm, în plan sportiv dânșii vor rămâne etern înrădăcinați în istoria fotbalului românesc, unii chiar cu amprenta pusă clar asupra unor cluburi europene mult mai de succes decât Dinamo.
Nu pretind că știu mai bine ce înseamnă Dinamo de astăzi decât legendele clubului nostru. Însă de ce continuăm să ne facem ‘’mea culpa’’ de fiecare dată când ni se sugerează că am scăpat printre degete niște foste glorii care voiau să se implice, iar noi ne-am bătut joc de dânșîi? Rareori a fost cazul. Eu consider că tot ceea ce am de criticat la nivel administrativ, fie în cadrul programului DDB, fie la Dinamo, o voi face din interior, punându-mi mintea la contribuție și pentru găsirea unei soluții. Consider această critică din exterior cumva ‘’la alibi’’, dintr-un turn de fildeș, din adăpostul unei poziții în care nici nu ești înhămat la căruță cu Dinamo, dar totuși vrei să sugerezi că ar trebui să se schimbe ceva.
Am organizat alegeri în cadrul programului DDB cu doar doi oameni pe post de concurenți. Nici vorba de vreo legendă care să își dorească să preia frâiele și să ne arate direcția în care să mergem. Cu tot respectul pentru Eduard Galan, însă nu cred că ar fi avut vreo șansă în fața unui Ionuț Lupescu. Cu tot respectul pentru Elyass Bucurică, însă nu cred că ar fi avut ceva de reproșat în fața cuiva cu experiența lui Ionuț Lupescu. Și totuși… greierii au dominat atmosfera fonică în acea perioadă.
Domnilor, și eu am avut mai multe de împărțit cu programul DDB. Mi-am anulat cardul, am revenit, m-am supărat din nou… Am avut o relație foarte ‘’rece-caldă’’ sau ‘’on and off’’ pentru o perioadă. Însă am realizat că prezența mea la Dinamo nu poate fi ‘’on and off’’. Critici există mereu, certuri, argumente negative, bineînțeles. Însă toate aceste lucruri fără o soluție, fără un efort personal de a găsi răspunsul la aceste divergențe în gândire, sunt în zadar.
Trebuie să încetăm să ne facem ‘’mea culpa’’ ! Oricine își dorește să schimbe structura în DDB, orice legendă a clubului Dinamo care are ceva de argumentat împotriva mersului lucrurilor aici, are tot dreptul să o facă! Însă, pentru mine personal, oricine, oricât de mare a fost că fotbalist, face toate aceste lucruri de la distanță, fără să își dorească să vină în cadrul clubului și să pună mintea la contribuție pentru a schimba în bine totul, este extrem de nesemnificativ în aceste momente.
Îmi voi asumă ce spun acum și repercursiunile de rigoare: pentru Andrei Bendeac, noi cei de la Radio Dinamo, împreună cu oamenii care au sufletul să dea ultimii 5 lei din portofel pe un bilet virtual, Eduard Galan și așa mai departe, reprezintă MAI MULT în aceste momente de criză decât orice legendă care a făcut istorie în tricoul lui Dinamo, sugerează că sunt minusuri la Dinamo, însă fără să își folosească experiența și statutul pentru a se implica la club, cu scopul de a schimba Dinamo sau programul în bine.
TOT NOI suntem cei care reprezentăm acum mai mult decât multe dintre gloriile trecutului, cu tot respectul! Dacă Dinamo acum s-ar măsura în activitatea sportivă a fiecăruia, am fi umiliți de către legendele clubului! Însă la Dinamo cea insolvență, cea aproape falimentată, contează ACȚIUNEA. Contează dorința de implicare, contribuția cu idei și soluții, comunicarea, voluntariatul. Iar la aceste capitole, noi, această mână de oameni rămași încă dornici, suntem legendele.
Îmi doresc ca toți foștii mari jucători, care înseamnă enorm pentru acest club, să înțeleagă faptul că este dureros pentru noi să îi auzim cum argumentează nevoia de schimbare, însă fără să vină între noi să o explice și să o aplice. DOMNILOR, avem respect cu carul pentru dumneavoastră! Veniți alături de noi, să vă prețuim, să ne sugerați voi o direcție corectă și niște idei strălucite. Dacă nu, tot vom avea respect. Însă nu ne amăgiți! Nu jucați dinamovismul la două mese! Alegeți barca în care doriți să plutiti, însă nu stați cu un picior în una, iar cu celălalt picior în a doua. Fie sunteți cu noi, fie priviți de departe! Oricum este bine, este dreptul nostru al tuturor să alegem ce facem cu viețile noastre.
HAI DINAMO!