Dinamo se pregătește în această perioadă pentru partea a doua a sezonului.
Cu o interdicție la transferuri încă în vigoare, Ovidiu Burcă caută formula optimă pentru partea a doua a campionatului, care trebuie să ne aducă în play-off. Deși avem un lot destul de solid, chiar și după plecările celor 5 jucători de săptămâna trecută, 3 dintre ei au reziliat cu Dinamo, urmează ca Gavrilă și Tomozei să facă asta în perioada următoare, rămâne un semn de întrebare, cel legat de postul U19.
Meciul cu Păulești a adus o formulă de start interesantă, în care Ovidiu Burcă a respectat și regula U19, cea valabilă în meciurile de campionat. Alesul antrenorului lui Dinamo a fost Cristian Delciu, un jucător de la care așteptam să prindă mai multe minute după accidentarea lui Bordusanu, dar care nu a fost folosit aproape deloc.
Delciu a fost titular și a avut câteva oportunități de a marca în cele 45 de minute bifate în teren. Desigur,trebuie să ne gândim și la nivelul adversarului, care nu a fost nicidecum prea ridicat, dar Delciu s-a mișcat destul de bine și sunt speranța că tânărul mijlocaș crescut de Dinamo va putea deveni o soluție în adevăratul sens al cuvântului.
Recent, Ovidiu Burcă a vorbit pentru Radio Dinamo1948 despre postul U19 și despre Cristian Delciu, de ce nu a fost o soluție după accidentarea lui Bordusanu. Totodată, antrenorul lui Dinamo a nominalizat și alți jucători care ar putea fi pe viitor în primul 11 al echipei:
,,Cumva regula asta cu folosirea acestor jucători 2004 este forțată, la ce am găsit în centru, jucătorii din 2004, în afară de Bordusanu, nu erau pregătiți pentru nivelul seniorilor. Kiki a făcut progrese foarte mari, a avut când am început pregătirile, surplus de greutate, venea după o accidentare. Era un fotbalist foarte talentat, fără prea mult efort în timpul jocului, fără agresivitate pe faza defensivă, ușor, ușor l-am construit și pe el, după pregătirea din această iarnă va ajunge un jucător bun. Așa cum am analizat și am decis, am hotărât că toți juniorii pe care îi aveam, Denis era cel mai aproape. Delciu nu a fost pregătit și l-am fi expus foarte tare dacă l-am fi aruncat în luptă.
Au fost meciuri de mare intensitate, poate în unele ar fi făcut față, e nevoie de timp pentru a construi, de a face față la prima echipă, la seniori. Denis a avut trac, dar ușor, ușor s-a acomodat, cu el începuse mai repede procesul de integrare în echipă.
Nu am foarte multe opțiuni, la nivelul CCJ nu am avut multe soluții, am mai descoperit, mai sunt 2-3 soluții, încercăm să îi aducem la un nivel bun.
Vlăduț Stanciu, frații Irimia, născuți în 2005, respectiv 2006, au nevoie de instructaj, să învețe jocul, de înțelegere mai bună a jocului, să își ridice din punct de vedere fizic nivelul, apoi înțelegerea jocului care este extrem de importantă. Ei s-au antrenat alături de noi în majoritatea timpului, ei fac deja parte din circuitul primei echipe”
În meciul cu Paulesti a evoluat în partea a doua și Alex Irimia, unul din gemenii Irimia prezenți la antrenamentele primei echipe, fiind mijlocaș la bază, în vreme ce fratele său David a făcut doar antrenamente, alături de Yanis Cune, Ionuț Bobea și Vlăduț Stanciu.
Următorul meci în care pot fi urmăriți la treabă jucătorii lui Dinamo este partida dintre DINAMO și Plopeni, meci care se va juca miercuri, 25 ianuarie,de la ora 11:00, în direct pe canalul de Youtube Radio Dinamo1948!