AcasăEditorialDe la nuntă la meci

De la nuntă la meci

Dinamo a reușit calificarea în faza următoare a Cupei României prin victoria de la Târgu Jiu.

Un meci deloc spectaculos, decis însă de o fază foarte frumoasă de atac, o pasă excelentă a lui Gorka care l-a găsit într-o poziție excelență pe Alexandru Pop, care nu a ezitat și a marcat.

Al patrulea gol în toate competițiile pentru un vârf cu o poveste interesantă. Chiar înainte de meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, atacantul dinamovist a avut nuntă în week-endul precedent, a lipsit câteva zile de la antrenamente, a revenit cu puțin timp înainte de meci, a fost titularizat și a marcat. De altfel, jucătorul lui Dinamo a avut de tras pe final de meci pentru a rezista 90 de minute, el terminând benzina după minutul 75, dar a fost nevoit să tragă de el pentru a-și ajuta echipa să obțină calificarea.

Alexandru Pop nu este un nume spectaculos, el a fost adus în primă instanță în probe, pentru a vedea dacă poate face față la acest nivel. A fost păstrat după ce a reușit să marcheze în ultima partidă amicală cu Tunari, dar a fost adus să fie mai degrabă rezervă lui Vasile Buhăescu, numai că fostul golgheter al ligii secunde în câteva rânduri a dezamăgit și astfel, Alexandru Pop este principalul om de gol în atacul lui Dinamo.

Nu este un jucător spectaculos, nu are viteză, dar este genul de atacant pivot care ajută și în alte momente ale jocului și este mult mai util decât celelalte opțiuni pentru postul de vârf de atac.

La cât mai multe goluri marcate în tricoul lui Dinamo…și casă de piatră!

4 goluri are Alexandru Pop în tricoul lui Dinamo 

13 goluri și 3 pase decisive a reușit în sezonul 2017/2018 la Dacia Unirea Brăila

11 meciuri a strâns în tricoul Rapidului în sezonul 2020/2021, anul promovării giuleștenilor

CITEȘTE ȘI:

De ce a renunțat Burcă la Claudiu Stan: ,,Nu am nevoie”

Ovidiu Burcă a explicat ce s-a întâmplat cu David Țone: ,,Eu nu am mai întâlnit asta”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare