Dinamo nu are stabilitate atunci când vine vorba despre disputarea meciurilor pe teren propriu.
Am evoluat la Clinceni, am evoluat într-un meci pe Arena Națională, vom evolua timp de două meciuri la Giurgiu, dar ulterior este greu de precizat pe ce stadion vom juca.
După declarațiile președintelului Vlad Iacob, casă noastră nu va fi stadionul Dinamo. Acesta a explicat într-o declarație oferită pentru GSP, de ce nu se ia în considerare varianta Dinamo:
Conform spuselor oficialilor dinamoviști, arena n-ar mai fi omologată pentru Liga 2, deși în urmă cu trei luni găzduia bine-mersi meciuri din prima ligă.
„Faptul că nu e omologat pentru Liga 2 n-a fost singurul motiv, e un stadion în curs de demolare, nu s-a mai investit în el. Gazonul a fost utilizat și de către cei de la CS Dinamo, inclusiv de grupele de juniori de acolo. Oricum, timp de două etape, noi avem terenul suspendat și avem obligația de a juca departe de București (n.r. – la Giurgiu). Subiectul stadionului Dinamo nu mai e unul de actualitate. Încercăm să jucăm cât mai repede pe «Arcul de Triumf».
Dacă lucrurile se rezolvă și așa ar trebui să fie, fiindcă am primit promisiuni repetate, vom juca acolo. E un stadion nou, oamenii merită să se bucure de o experiență de meci conformă cu anul 2022, nu cu anul 1960”, a spus administratorul special al lui Dinamo la GSP Live.
,,Așteptăm un investitor și sperăm să ne fie aprobat noul plan de organizare săptmăna viitoare. Ulterior, sperăm să avem și un investitor care să ne ajute. Sunt discuții, dar, așa cum am mai declarat, în momentul în care lucrurile ajungeau la un nivel avansat, diverși oameni s-au insinuat.”
Calificare, dar e mult de lucru! Concluzii după meciul de aseară