AcasăEditorialArca nebunilor

Arca nebunilor

Istoria reține personaje și date.

Faptele, realitatea acțiunilor e diluată de timp, uneori minimalizate, alteori exagerate, unele devin legende, mituri, altele sunt doar menționate de scripte. Potopul a ţinut patruzeci de zile pe pământ, doar Noe a rămas împreună cu cei care erau cu el în arcă. Au supraviețuit! Noe i-a salvat! Istorie sau mit, povestea a devenit legendară și o pildă de cum să duci ce iubești mai departe atunci când totul se sfârșește în jurul tău.

Ne-am făcut un fel de religie din Dinamo, unii au renunțat pe parcurs, alții viața i-a îndepărtat mai mult sau mai puțin de fenomen, dar cei mai mulți am rămas nebuni după culori, după alb-roșu, e un sentiment ce poate părea bizar pentru cei din exterior, noi nebunii știm că o să murim așa, de aceea nici nu concepem măcar o clipă că ce iubim va dispărea.

Asistați pasiv de ’’oamenii de fotbal’’, de ’’legendele clubului’’, de ’’creditori – patroni închipuiți’’ sau pur și simplu de veșnicii cârcotași .. chiar nu mai suntem în faza în care să cauționăm pe cineva .. o mână de nebuni peticesc arca plină de găuri, ducând-o cât mai aproape de mal, singuri. S-au mai urcat în ea doi nebuni, un antrenor la început de drum și un președinte atipic lumii fotbalului românesc. Să-i respectăm pentru asta! Da, exact .. istoria reține personaje și date!

Ne îndreptăm cu priviri disperate spre țărm, uneori îl vedem, pare aproape, alteori redevine o Fata Morgana. Ne zguduie bine blestematul de potop dar ne și curăță, ne limpezește. Știm câți suntem, pe câți contăm! Este apanajul dramelor să scoată în față caracterele, dar arca o vom duce la mal pentru noi toți, nebuni sau nu.

Atunci când apele se învolburează mai tare, atunci când totul pare pierdut și arca urmează să se scufunde, când toată lumea ’’de fotbal’’ ne îndeamnă să urmăm drumul mai ușor al lichidării și renașterii, chipurile unui alt Dinamo .. apropo pe ’’sfătuitori’’ istoria nu-i va reține, pentru că nu au înțeles nimic din legenda lui Noe .. în zi de mare meci, în zi de Dinamo – Steaua, chiar ce poate fi mai minunat!? .. nebunii își suflecă din nou mânecile la bord și intră în mijlocul potopului căutând cu priviri disperate țărmul. Da, exact nebunilor .. istoria reține personaje și date .. legende sau doar menționați de scripte atunci vom fi siguri că am salvat Dinamo, al nostru, nu al lor!

,,ASTĂZI, CU TOȚII PE STADION, FĂRĂ SCUZE!
ÎNTÂLNIRE: ora 18:30, zona McDonald’s Pantelimon, ca de obicei;
BILETE FIZICE: ora 14:00 – 21:30, Arena Națională;

BILETE ONLINE: https://www.bilete.ro/dinamo-bucuresti-steaua-bucuresti-liga-2/”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare