Dinamo și Steaua se întâlnesc mâine seară pe Arena Națională, într-un meci care a stârnit un real interes.
Un meci unde sunt așteptați foarte mulți spectatori și cu siguranță atmosfera va fi una ca la un meci mare, chiar dacă se joacă în liga secundă. Interesul este unul destul de ridicat, chiar dacă biletele au fost puse târziu în vânzare și startul a fost destul de greoi, din informațiile RD1948, avem în momentul de față peste 15 000 de bilete vândute, astfel că la ora meciului ne putem aștepta la cel puțin 20 000 de dinamoviști, care să poarte echipa spre victorie.
Ne așteptăm ca mâine să se dea un număr mult mai mare de bilete, în comparație cu ultimele zile, să sperăm că va fi o mobilizare masivă în ziua meciului și să avem o peluza plină, care să poarte echipa către victorie.
Să nu uităm totodată, cu cât reușim să vindem mai multe bilete, cu atât rețeta financiară pentru Dinamo este una mai bună și vom avea și un câștig după acest meci.
Case de bilete: Arena Națională (Bd. Pierre de Coubertin), de joi până vineri între orele 17:00 și 21:30;
Stadionul Dinamo (Șos. Ștefan cel Mare), joi între orele 17:00 – 21:30.
Dinamo comercializează bilete cu prețuri între 25 și 200 de lei, împărțite astfel:
- Peluze- 25 de lei
- Tribuna 2- 40 de lei
- Tribuna 1- 50 de lei
- VIP 2- 70 de lei
- VIP 1- 80 de lei
- Loje- 200 de lei
„Doar chiria și utiltățile se ridică la peste 30.000. Cheltuielile cu firma de pază ajung și ele la aproape 30.000 de euro, deci un total 60.000 de euro” Vlad Iacob
,,Se simte altă energie”! Ce a spus atacantul lui Dinamo despre meciul de vineri
Partida a fost prefațată în cadrul unei conferințe de presă, în care a fost prezent și Alexandru Pop, cel care a marcat o dublă în partida cu Unirea Dej. Atacantul dinamovist a vorbit despre importanța meciului cu Steaua:
,,Ne așteaptă un meci foarte greu, așa cum sunt toate celelalte, dar acesta este ceva mai diferit, este un derby, vor fi mulți oameni în tribună, sperăm să câștigăm, asta este cel mai important.
Se simte altă energie, fiindcă am trecut peste tracul cu cele trei înfrângeri, am avut declicul cu Chiajna, ne așteaptă acest meci important, altă este energia, una pozitivă. Pentru mine este primul derby, sunt emoții, dar pozitive, sunt nerăbdător să înceapă meciul, să vină ora 21:30 mâine. Prefer să câștig meciul și să nu marchez.
Stăm înainte de fiecare meci în cantonament, nu am făcut ceva foarte diferit. Ne motivăm la fel cum ne motivăm înainte de fiecare meci, dar așa cum am spus, este mult mai important. Comunicăm, vorbim mult, așteptăm să înceapă meciul.
Este altă presiune când sunt peste 20 000 de oameni, sperăm să îi facem fericiți pe suporterii noștri. Nu îmi este teamă de niciun adversar, nu m-am gândit la niciunul, mă gândesc la ce facem noi.
Eu simt că este un derby, Dinamo-Steaua indiferent de ce ligă va fi, este un etern derby. De asta m-am apucat de fotbal, să joace la astfel de echipe, Dinamo, Steaua, Rapid, și să joace în astfel de meciuri.”, a declarat Alexandru Pop în cadrul conferinței de presă.
,,Îmi amintesc de golul lui Torje în Steaua-Dinamo, în Ghencea, știu că a marcat Gabi Torje cu o lovitură de cap”, Alexandru Pop, atacant Dinamo