Dorin Iacob a vorbit despre situația celor care vor să investească la Dinamo.
Acesta a oferit o declarație în Playsport, unde a vorbit despre Murad, Shoucair, dar și Dorn Serdean:
,,Voința de a investi este de de 100%. Multe aspecte sunt lămurite în procent de peste 80%, iar restul de 19,9% sunt legate de domnul Șerdean și alte câteva amănunte. Eu mă aștept ca Dorin Șerdean să fie rezonabil în aceste zile. Am credința că acționarul majoritar își va limpezi poziția.
Procedura de a se finanța Dinamo și de a fi juridic rapid este să te înțelegi cu acționarul, care este pasiv și nu dorește sau nu poate să investească. Cu unul, doi, trei sau toți. Măcar cu unul, nu cu cel majoritar neapărat, ca să poți simplifica pașii juridici. Noi discutăm cu investitorii și viitorii acționari să se angajeze, de acum și în fiecare an, la a investi 2,5-3 milioane pe sezon. Mă refer la domnul Murad și oamenii de lângă, co-investitori.”, a declarat Dorin Iacob in Playsport.
,,Noi am fi vrut, de exemplu, să putem face transferuri pe bani, să dăm comisioane. Din cauza stadiului de reorganizare în care e Dinamo, implicit din cauza Legii Insolvenței, nu poți face multe lucruri, printre care să dai comisioane. Dacă aduci investitor, poți, prin mijloacele lui juridice, în afara cadrului insolvenței, să oferi aceste lucruri.
Încercăm să găsim soluții rezonabile cu actualii deținători de acțiuni pentru a simplifica rapiditatea finanțării consistente. Dacă nu ne înțelegem cu acționarii, finanțarea se conturează într-un alt ritm de introducere a banilor și a capitalului, iar procedurile juridice sunt mai lungi. Actualii acționari nu pot împiedica finanțarea clubului. Pot doar complica procedurile pentru că ei consideră că-și pot vinde acțiunile la alt preț. Noi am dori ca și mâine să vină un investitor astfel încât, atât cât mai e perioadă de transferuri, să și achiziționăm jucători, nu doar fotbaliști veniți liberi.”
,,Domnul Shoucair nu este alternativă la domnul Murad cum s-a înțeles. Este un posibil investitor în acea gândire creionată de domnul Murad. Ar face parte dintr-un grup de co-investitori, alături de domnul Murad și alți oameni. Ar putea face din grup ca venind, ca și co-investitor în viitor, dacă se înțelege cu domnul Negoiță. Domnia sa a avut negocieri și contacte pe diferite canale.
A discutat și cu domnul Negoiță, și cu Zăvăleanu, Vlad Iacob, Șerdean și Țălnar. A discutat cu toți, separat. I-a transmis lui Vlad că vrea să vină, dar că dorește să cumpere de la domnul Negoiță cele 1,5 hectare din baza sportivă Săftica și după să le dea în folosință clubului, exact cum face domnul Negoiță.
Nouă, mie și altor co-investitori, ne-a dat de înțeles că vine să investească când i se îndeplinește această condiție. Este, din acest motiv, o persoană tratată în afara grupului de co-investitori, dar nu ca o alternativă, ci ca un viitor partener/acționar.”, a mai spus Dorin Iacob in Playsport.