AcasăStiri DinamoVlad Iacob a vorbit despre negocierile cu Murad! Lămuriri din partea administratorului...

Vlad Iacob a vorbit despre negocierile cu Murad! Lămuriri din partea administratorului special

Administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a fost în direct în această seară la Radio Dinamo1948.

Acesta a vorbit despre negocierile cu Mohammad Murad, omul de afaceri interesat să investească în clubul Dinamo, care a spus că așteaptă anumite documente din partea clubului. Vlad Iacob a vorbit despre negocieri și spune că Dinamo face tot posibilul să îi pună la dispoziție toate documentele:

,,Așa cum am spus sau am încercat să spun, stăm la dispoziția domnului Murad, îi punem toate informațiile, lucrez la asta, lucrează și avocații, dar și cei de la RTZ. Nu este simplu, nu se încheie peste noaptea, mi-aș dori să fie așa,dar îi asigur pe suporteri că se lucrează intens și vom furniza informațiile solicitate în cel mai transparent mod posibil. 

Domnul Murad este interesat, vrea să susțină sportul, vrea să susțină practic un simbol al României, Dinamo asta este, a și declarat treaba asta. Eu sper să avem claritate în această săptămână, nu știu dacă o să dureze o săptămână, două sau trei, nu depinde de mine, depinde de avocați, de specialiștii domnului Murad, ei trebuie să analizeze foarte bine. Îi asigur de tot suportul meu. 

Eu sunt administrator special al clubului, nu am contract, nu câștig bani în momentul de față, mi-aș dori la un moment dat să fiu remunerat, am răbdare, nu am venit să îngreunez situația clubului, contribui cu toată disponibilitatea mea, cu toată expertiza dobândită, poate nu în ultimul rând, cu sufletul, îmi doresc ca toți suporterii, să duc clubul acolo unde îi este locul. 

Este o analiză făcută pe repede înainte, insolvența ajută destul de mult, domnul Murad nu a trecut printr-o insolvență până acum, e îmbucurător și trebuie să analizeze lucrurile, insolvență protejează companiile, implicit și pe Dinamo, o protjeaza de păcate ale trecutului. Acelea nu vor putea fi reactivate, nicio persoană care nu este înscrisă la masă credală, nu se mai poate îndrepta împotriva clubului pe viitor”, a spus Vlad Iacob în direct la Radio Dinamo1948

Despre incidentul cu jurnalistul Alin Buzărin, în direct la Playsport: ,, De fiecare dată când voi auzi că se vorbește neprofesionist de Dinamo, nu voi tolera asta. Eu sunt în această poziție, eu voi respecta mereu clubul, voi respectă jurnaliștii care își fac treaba în mod profesionist, care dau dovadă de bun simț, a fost o lipsă de bun simt din punctu meu de vedere. Am ascultat întrebarea, chiar dacă aborda în cadrul întrebări, 3-4 subiecte, nu l-am întrerupt pe domnul Buzărin, am încercat să îi răspund punctual, chiar daca el speculează.

Dacă mai sunt abordări de genul, vă dați seama nu am timp de pierdut pentru speculații, pentru cancanuri, nu am timp de pierdut pentru a spune ce am găsit în clubul asta. Nu vreau să discut despre deciziile luate în trecut, vreau să discut despre viitor”, a mai spus Vlad Iacob în direct la Radio Dinamo1948.

loading...
Articole similare

1 COMENTARIU

  1. […] Domnul Murad nu a trecut printr-o insolvență până acum. Insolvență protejează companiile, implicit și pe Dinamo. O protejează de păcate ale trecutului, care nu vor putea fi reactivate. Nicio persoană care nu este înscrisă la masă credală nu se mai poate îndrepta împotriva clubului pe viitor”, a spus Vlad Iacob pentru Radio Dinamo 1948. […]

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare