AcasăStiri DinamoLa cât se pot reduce datoriile

La cât se pot reduce datoriile

Dinamo are un nou administrator special, care a fost prezentat oficial ieri, în cadrul unei conferințe de presă, alături de noul antrenor, Ovidiu Burcă.

În cadrul conferinței de presă, acesta a vorbit despre reducerea datoriilor, prin refacerea planului de reorganizare, care reprezintă o prioritate. Totodată, a spus că se bazează pe sprijinul DDB în această perioadă grea:

“În prezent sunt datorii, într-adevăr, destul de ridicate, însă prin haircut, prin tăierea acestora, chiar semnificativ aş putea spune, le va plasa undeva în jurul valorii de 1,8 milioane de euro eşalonabil în următorii 3 ani. Suntem siguri că se poate realiza acest haircut.

Într-adevăr, situaţia nu e roz, însă ne bazăm aşa cum am spus pe partenerii comerciali, care au mai fost alături de club, pe sponsorii apropiaţi ai clubului şi în special pe fani, pe care îi aşteptăm să contribuie în continuare prin programul DDB.

Îi aşteptăm să achiziţioneze abonamente, sper ca în cel mai scurt timp să anunţăm noua arenă pe care vom juca. Arcul de Triumf este o variantă de dorit. Încercăm să rezolvăm situaţia de acolo cât mai repede cu putinţă. Acest club cred că poate fi reorganizat în aşa fel încât să fie actractiv inclusiv pentru pentru marii investitori private.

Pentru mine este o onoare să fiu aici, Dinamo este un club enorm care îşi are locul în vârful fotbalului românesc. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a ajunge acolo cât de repede cu putinţă. Este un moment dificil, atât pe plan sportiv cât şi prin prisma reorganizării judiciare, însă situaţia nu este una dramatică. Aşteptăm alături de noi investitori, parteneri comerciali şi mai ales fanii cărora vreau să le mulţumesc pentru susţinere. Un club precum Dinamo trebuie să lupte în primul rând la fiecare meci. Noi ne dorim să luptăm pentru o revenire în Liga 1.

Primul obiectiv este să stabilizăm situaţia, în primul rând la nivel sportiv, la nivelul primei echipe, pentru că sezonul stă să înceapă, dar totodată lucrurile trebuie stabilizate şi la nivel administrativ şi managerial.

Avem resursele necesare pentru a începe sezonul, pentru orice, însă orice ajutor este bine venit. Mi-e greu să spun o lună, două, cinci. Dorin Şerdean este acţionarul majoritar al clubului, îşi doreşte ca Dinamo să ajungă din nou în Liga 1, este o persoană constructivă. Îşi doreşte ca acest club să ajungă la nivelul la care a fost. Ne bazăm pe un buget care să ne asigură să ne luptăm pentru promovare”, a declarat Vlad Iacob.

Ce a spus Danciu despre o revenire la Dinamo

Ionel Dănciulescu a confirmat că au existat discuții cu Ovidiu Burcă, însă este greu să meargă la Dinamo pentru că nu vrea să le ”întoarcă spatele” celor cu care lucrează la Clubul Sportiv, dar și pentru că la echipa din Liga 2 nu există mari perspective.

Eu sunt la treabă, la CS Dinamo, am fost și dimineață la birou, am avut o ședință. Acum trei săptămâni a fost o discuție, am vorbit și cu Ovidiu, dar nimic concret.

Nicio finalitate până acum, pentru că lucrurile erau incerte. E un lucru pozitiv că a venit și administratorul special, a fost instalat și un antrenor, o mutare foarte bună aducerea lui Ovidiu Burcă, am mare încredere în el.

N-ar trebui să facă ceva anume, vom avea o discuție. Eu am contract la CS Dinamo, oamenii s-au comportat foarte frumos cu mine, mă apreciază, mă respectă și eu nu le întorc spatele oamenilor care m-au tratat astfel. E complicat, eu nu știu care e proiectul lor, pe ce se bazează”, a transmis Ionel Dănciulescu conform Digisport.

Ce a spus Ovidiu Burcă

“Pentru mine este o onoare imensă să fiu antrenorul lui Dinamo. Chiar dacă Dinamo nu este în cel mai bun moment al său, este o mândrie să fiu aici. Ce pot eu să promit celor care au avut încredere în mine şi suporterilor e că împreună cu staff-ul meu vom face tot ceea ce este posibil să readucem clubul acolo unde îi este locul. Nu va fi uşor, dar sunt convins că atunci când munceşti foarte eficient şi pui foarte mult suflet, lucrurile nu pot merge decât în direcţia bună. Înţeleg responsabilitatea care este pe umerii mei, dar mă simt pregătit şi sunt ferm convins că vom duce Dinamo acolo unde îi este locul.

Pe majoritatea jucătorilor îi ştiu, dar aş vrea să nu mă hazardez. Chiar dacă timpul ne presează, mai e puţin până la primul meci, vreau să fac o evaluare corectă a jucătorilor din lot şi sper să fim inspiraţi să selecţionăm cei mai buni jucători care pot da randament în tricoul lui Dinamo.

Avem nevoie să identificăm jucători motivaţi în primul rând să joace pentru Dinamo şi care au capacitatea să poată să facă lucrul acesta. În primul rând, vreau să fac o evaluare lotului. Sunt convins, de asemenea, că e nevoie de jucători care să vină şi să se adapteze la condiţiile Ligii a II-a şi, aşa cum spuneam, trebuie să identificăm jucătorii care sunt foarte motivaţi. Am văzut foarte multe declaraţii care nu au făcut bine aici. Nu, nu vreau să arăt cu degetul spre nimeni, dar să ajungă la Dinamo să fie jucători să spună că nu îşi doresc să joace… Lucrul ăsta vreau să se termine, pentru că sunt ferm convins că există foarte mulţi tineri şi foarte mulţi jucători care vor să vină să joace.

Pentru mine, marea provocare este să creăm condiţiile de performanţă care s-au stricat în ultimii ani, cred că pe termen scurt ăsta va fi obiectivul meu principal, să construiesc un ambient profesionist, riguros, disciplinat. Ştiu că nu va fi uşor, dar nu sunt un antrenor care să poată face minuni, trebuie să facem lucrurile pas cu pas, să construim o echipă cât mai bună, ca să poată da satisfacţie suporterilor.

Suporterii nu pot înţelege o echipă care nu se bate pentru fiecare minge. Ştiu că nu este timp, dar avem nevoie de răbdare, rezultatele vin întotdeauna atunci când lucrurile sunt bine făcute. Va trebui să găsesc un mijloc prin care să fac o echipă care să aibă un fotbal de calitate aşa cum suporterii îşi doresc.

Staff-ul încă nu este definitivat, dar încerc să aduc în jurul meu oameni foarte bine pregătiţi şi motivaţi. Sorin Colceag va fi antrenor secund, Florin Marin, consilier tehnic. Pe Dănciulescu ni-l dorim alături de noi”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare