AcasăEditorialPregătiri pentru viitor

Pregătiri pentru viitor

Balthazar Pierret este unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în 2022.

Transferat din liga a treia din Hexagon, mutarea lui a fost privită cu scepticism de o parte a specialiștilor din fotbal, dar și de o parte a fanilor dinamoviști. Să nu uităm celebrele declarații oferite de Vasile Miriută, prin care îl critica în mod direct pe Pierret.

Însă jucătorul francez s-a adaptat incredibil de repede la rigorile campionatului din România și poate fi un jucător de baza pentru sezoanele următoare. Condiția ar fi ca Dinamo să se salveze de la retrogradare, iar formația noastră să semneze prelungirea contractului cu el.

Conform GSP, „câinii” au opțiunea de a-i prelungi în vară contractul lui Pierret, la parametri zero, fără să plătească vreun ban fostului club al acestuia, Boulogne. Și șefii grupării îl plac pe fotbalistul sosit din al treilea eșalon francez, astfel că prelungirea acordului ar fi o formalitate. 

,,Acum, am început să ne cunoaștem mai bine, de aceea jucăm mai bine împreună. Întotdeauna, de când am venit, am crezut și am spus că ne vom salva de la retrogradare. Acum, sunt sută la sută sigur de asta! Nu contează cu ce echipă vom juca la baraj’‘ Balthazar Pierret

Indispensabil! Cifre excelente

Dinamo a învins pe Botoșani cu scorul de 3-2, o partidă excelentă a băieților noștri.

Mai ales în condițiile în care arbitrul a fost total împotriva formației noastre. Ar fi fost interesant de văzut echipa noastră în repriza a doua evoluând fără a fi în inferioritate numerică, dar recordul de eliminări din acest sezon a mai primit un plus.

Cu toate acestea, au fost câțiva jucători care s-au remarcat vineri seară și primul ar fi Cosmin Matei, care a făcut un meci extraordinar la Botoșani, a semănat cu acel Cosmin Matei din 2014, care era printre cei mai buni mijlocași ofensivi din Liga I.

Conform datelor Instat, a avut cel mai bun indice din toată echipa, a avut 252 indicele în cele 79 de minute petrecute în teren. Și-a trecut în cont un assist la reușita lui Crețu, dar a avut multe alte realizări. Conform datelor din Wyscout, a avut 44 de acțiuni reușite dintr-un total de 69. 21 de pase corecte din 26 de încercări, două centrari corecte din tot atâtea încercări, dar și 6 driblinguri reușite.

Tot mai pregătiți!

A fost extrem de implicat în joc, a câștigat 20 de dueluri din 29, 11 din ele ofensive, a recuperat totodată și 11 baloane.

Spuneam în emisiunea ”Sinteza Zilei” de duminică seară, faptul că Răzvan Grădinaru este cel mai bun jucător transferat de la Gaz Metan. Morar are multe suișuri și coborâșuri, însă Răzvan Grădinaru este constant, dar constant bun, mereu este printre cei mai remarcati jucători.

A avut al doilea cel mai bun indice Instat, 248, are și el un assist, din păcate a fost eliminat și nu știm dacă poate juca în turul barajului. A reușit 3 pase lungi dintr-un total de 7, a oferit centrarea de gol la prima reușită a lui Pierret, a avut 17 pase corecte dintr-un total de 27. A avut 2 driblinguri reușite, dar din punct de vedere defensiv a stat foarte bine, 9 dueluri câștigate din 11, 8 intercepții și 11 recuperări de balon, 3 în jumătatea adversă.

Un jucător care ușor, ușor se integrează în echipă, Jonathan Rodriguez, a început și el să fie printre jucătorii cu cifre foarte bune în ultimele săptămâni. A avut al treilea cel mai bun indice, 237, a oferit și el o centrare de gol la Pierret, al doilea assist al sezonului. A avut 3 șuturi, 24 de pase corecte din 28 de încercări, la capitolul dueluri câștigate a stat destul de rău, 5/16, însă el se remarcă prin pase. A avut o pasă filtrantă, 6 pase în treimea adversă și 2 pase mai lungi de 30 de metri.

Pierret a avut și el un indice excelent pentru cele 45 de minute petrecute în teren, în care a marcat o dublă. A avut procentaj aproape perfect la pase, 15/16, trei șuturi, toate cadrate, două goluri, 9 dueluri câștigate, 5 recuperări. Nu îl vom vedea în teren cu UTA, dar va fi apt pentru partida de la baraj.

O să menționez și cei care au avut indici mai modești, Aloe a fost cel mai slab jucător de pe teren conform datelor, 169 a fost indicele Instat, iar Filip a avut al doilea cel mai slab indice, dintre titulari. Răuță și Ivanovski au evoluat prea puțin pentru a fi aduși în discuție.

Oricum a fost o victorie frumoasă a băieților, sper ca Matei să fie apt de joc pentru prima manșă de la baraj, dar un mare bravo per total echipei!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare