AcasăEditorialUn singur scop, de ce nu vorbim intre noi?

Un singur scop, de ce nu vorbim intre noi?

Dinamo se luptă cu disperare salveze un sezon care le un moment dat părea compromis, cu toții ne dorim același lucru, ce ne separă de nu reușim fim mai eficienți în a lucra unii cu ceilalți?

Am încercat mereu avem un dialog cât mai onest cu cei care conduc FC DINAMO în acest moment. De multe ori criticăm, atunci când lucrurile nu merg bine, ne enervăm când vedem rezultatele întârzie apară, ne suparăm atunci când vedem greșeli evidente care pot fi corectate, dar în care se persistă la infinit.

În fond și noi suporterii și cei din conducere ar trebui avem același scop, scoatem Dinamo din situația dificilă prin care trece. De ce nu reușim ne sfătuim intre noi, de ce nu avem o colaborare mai strânsă? Poate cei care conduc au idei pe care nu le pot pune în aplicare fară noi, poate ideile noastre, ale celor care iubim echipa asta de când eram copii, îi pot ajuta pe ei ia deciziile mai bune.

Ar fi bine, cei care conduc Dinamo, încerce aibe un dialog, măcar acum, cu noi cei care suntem alături de echipa asta indiferent de locul din clasament Înțelegem au orgoliul lor de profesioniști, dar orice ajutor poate fi binevenit în momentele dificile.

Același scop comun îl avem și noi, suporterii. Poate ar fi bine înainte de a ne contra pentru un anume jucător sau un anume antrenor, ne gândim cel care are acea părere este la fel de dinamovist și noi. Poate ar fi bine înțelegem odată antrenorii vin și pleacă, conducătorii vin și pleacă, noi vom rămâne aici și vom suferi sau ne vom bucura de Dinamo indiferent cine juca sau cine antrena echipa noastră.

Este un moment prea greau lăsam orgoliile ne întunece puterea de a colabora unii cu ceilalți.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare