AcasăStiri Dinamo,,Poți să fii foarte talentat, dar dacă n-ai caracter e foarte complicat''

,,Poți să fii foarte talentat, dar dacă n-ai caracter e foarte complicat”

Steliano Filip a revenit în primul 11 al echipei, dar a fost un sezon foarte complicat pentru jucătorul de bandă.

Exclus din lot de Mircea Rednic, Filip a intrat în colimatorul fanilor dinamoviști în momentul în care a refuzat să se antreneze cu echipa și să forțeze plecarea. După închiderea perioadei de transferuri, Filip a revenit la sentimente mai bune față de club dintr-o dată și acum joacă meci de meci.

Însă cariera lui Filip putea luat o altă traiectorie, în special în 2016, atunci când era în lotul primei reprezentative la Euro2016 și Dinamo credea că poate obține câteva milioane de euro în urma transferului său. A evoluat doar 30 de minute și a rămas la Dinamo, iar la doi ani distanță pleca pe o sumă de câteva sute de mii de euro, după ce a fost implicat în scandaluri peste scandaluri.

Fostul impresar al jucătorului, Victor Becali, a vorbit despre situația lui Filip și de ce acesta nu a ajuns mai sus în fotbal:

Totul a depins de el. Să știți că, de foarte multe ori, și caracterul te duce unde te duce. Poți să fii foarte talentat, dar dacă n-ai caracter e foarte complicat.

Spre exemplu, au fost jucători precum Florentin Petre, care au fost de mici cu noi. N-au fost transferuri spectaculoase, dar a rămas tot timpul cu noi. Băiatul ăsta, Dobrosavlevici, mereu mă sună să mă întrebe ce fac.

Filip…dacă ai caracter, ai pentru tine! Vorbesc la modul general, nu de el. Văd că el e mai preocupat de cearta cu Rednic decât de fotbal. Oricât l-am simpatizat sau antipatizat pe Rednic, el e Mircea Rednic, totuși! Nu poate exista o ceartă între Filip și Rednic! Mulți jucători de la Dinamo mai mult au cochetat cu fotbalul. E o diferență prea mare între ei ca să existe o dispută”, a spus Victor Becali, la GSP Live.

La EURO 2016, Steliano Filip a prins doar 30 de minute în meciul cu Elveția, sub comanda lui Anghel Iordănescu. Filip a evoluat de-a lungul carierei pentru FCMU Baia Mare, Dinamo, Hajduk Split, Dunărea Călărași, Viitorul Constanța și Larissa F.C.

CITESTE SI:

ANALIZĂ: Uhrin are încă multe de pus la punct

Ceva frustrare…sau mai multă

Din nou cel mai bun

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare