AcasăStiri DinamoMircea Rednic: "Nu se face asa ceva"

Mircea Rednic: „Nu se face asa ceva”

Mircea Rednic a fost prezent la meciul dintre Inainte Modelu si Dinamo II, unde a fost sa il urmareasca la lucru pe Gnohere. 

„Oficialii lui Dinamo sunt ocupaţi probabil, trebuia să vin, să vadă «Bizonul» că e apreciat. E respectat pentru tot ce a făcut pentru Dinamo, pentru mine. Nu se face aşa ceva cu un jucător care îţi poate aduce minimum jumătate de milion de euro.

Palici e în aceeaşi situaţie, n-a semnat şi a amânat până în iarnă. Să nu fie o tactică asta, să-l găsească ţap ispăşitor pe Gnohere pentru înfrângerea de la ASA. A jucat slab, dar a fost vina tuturor din echipă.Nu a semnat cu Steaua şi nici nu va semna cu Steaua. A avut şi are oferte, iar Steaua nu poate să îi ofere ce oferte a primit.

Mie nu îmi place cum a jucat în prima repriză aici, în Liga a treia. Vreau altă atitudine de la el, să se redescopere şi să fie un exemplu pentru cei mici”, a spus Rednic pentru Gazeta Sporturilor.

„Am auzit ce a zis Prunea de mine. Vorbeşte si Prunea să nu adoarmă, eu am adus la Dinamo anul trecut două milioane de euro. Să zică şi Prunea ce bani a adus la Iaşi, dar şi ce bani a luat. M-a sunat cineva să mă întrebe dacă l-am făcut fraier pe Ando. E prietenul meu, nu m-aş referi niciodată la el aşa, m-am referit la Prunea”, a adăugat Mircea Rednic.

Ioan Andone: „Si noi am ofertat un jucator de la Steaua”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare