AcasăEditorialSabie cu două tăișuri

Sabie cu două tăișuri

Dezamăgire, chin, jale, dezastru, sunt doar câteva dintre cuvintele care pot descrie acest sezon al lui Dinamo.

Deși avem datoria de a spera la salvarea directă atâta timp cât matematica ne permite, pare destul de clar faptul că vom merge la baraj și vom juca cu o echipă din play-off-ul ligii secunde.

Dusan Uhrin a preluat un lot nepregătit total din punct de vedere fizic, iar acest lucru s-a văzut extrem de mult la meciul cu Sepsi, acolo unde 4 din cele 5 schimbări au fost făcute din cauza accidentărilor. Totuși, articolul este bazat pe o altă chestiune cu care ne-am mai întâlnit în acest sezon.

Pauza pentru meciurile echipei naționale

Au fost 3 astfel de momente pe parcursul acestui sezon, iar acum ne aflăm în fața celui de-al patrulea. Cum a gestionat Dinamo cele aproape două săptămâni de pauză în cele 3 pauze de până acum?
Foarte prost, înainte de fiecare pauză ne puneam speranțe în faptul că antrenorul din acel moment va reuși să formeze o echipă, să gândească o strategie, o tactică, însă de fiecare dată treceau cele două săptămâni și parcă arătam mai rău decât înainte.

Primul astfel de moment a fost în luna septembrie 2021, atunci când România a jucat cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord. A urmat meciul cu FCSB de pe Arena Națională, iar rezultatul drastic îl știm cu toții.
A fost partida în urma căreia Dario Bonetti a fost demis, dar putem să-i acordăm circumstanțe atenuante datorită faptului că Dinamo avea la acea vreme o echipă plină de jucători de liga a treia, cu câteva transferuri făcute pe ultima sută de metri ca urmare a ridicării interdicției la transferuri.

A doua pauză

O lună mai târziu, Dinamo a beneficiat de o nouă pauză pricinuită de meciurile echipei naționale.
Alt antrenor, Mircea Rednic, câțiva jucători noi în primul 11 și în lot, însă același deznodământ trist. Înfrângere la Mediaș, scor 1-2, după golurile fabuloase înscrise de Ronaldo Deaconu. Un joc dezamăgitor, ofensiv foarte slab, iar pauza a părut că mai rău a făcut decât să ajute la îmbunătățirea jocului.

De altfel, la acel meci, Rednic a avut și un conflict cu Deian Sorescu la pauză, iar zilele trecute fostul antrenor al echipei noastre a dezvăluit faptul că jucătorii au „sărbătorit” cu burgeri insuccesul.

A treia pauză, nimic nou
În fine, a mai trecut o lună, au mai venit ceva jucători, Mircea Rednic se afla în continuare pe banca echipei, iar Dinamo evolua în deplasare cu Voluntari. După ce Sorescu deschisese scorul repede, în minutul 5, aveam să pierdem din nou fără drept de apel, scor 2-1, fiind inexistenți pe plan ofensiv.

A nu se înțelege că antrenorii au avut cea mai mare vină pentru rezultatele acestea, dar ce am vrut să subliniez a fost faptul că aceste pauze nu ne-au avantajat deloc pe parcursul acestui sezon, ba chiar ne-au turnat mai mult plumb în ghete.

Sper ca de data asta să fie diferit, iar Dusan Uhrin să profite mult mai mult de aceste zile față de ceea ce s-a întâmplat în trecut, iar Dinamo să arate mult mai bine atât pe plan defensiv, cât și ofensiv.

E clar că nu toți jucătorii vor fi apți de joc, dar sper ca o bună parte din ei să poată evolua împotriva Chindiei și să obținem primul succes din deplasare din acest sezon. E trist că e aproape luna aprilie și nu am obținut nici un succes pe teren străin de aproape un an, iar la baraj vom fi nevoiți să jucăm și în deplasare..
Până atunci, să sperăm că Dusan va forma o echipă competitivă, capabilă să învingă orice echipă din liga a doua.

Hai Dinamo!

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare