AcasăStiri DinamoIrobiso a semnat cu Dinamo!

Irobiso a semnat cu Dinamo!

Atacantul atat de asteptat de suflarea dinamovista, a semnat si este oficial jucatorul lui Dinamo!

Atacantul nigerian Christian Okechukwu Irobiso, ultima oară la Gaz Metan Mediaș, a semnat astăzi un contract cu clubul nostru și va evolua cu numărul 35 pentru Dinamo București în acest sezon competițional. Irobiso a adunat 21 de meciuri în această ediție de campionat, a marcat două goluri și a dat trei pase decisive.

29 de ani împlini Irobiso peste două luni, pe 28 mai.

Paços Ferreira, União Madeira, Farense, Cova Piedade, Varzim (toate din Portugalia), Senica (Slovacia), Vysocina (Cehia) și Gaz Metan Mediaș (România) sunt echipele la care a evoluat Irobiso în carieră. Îi urăm cât mai multe reușite în tricoul alb-roșu!

Iuliu Mureșan a declarat că cel mai probabil nu îl va prinde finalul sezonului la Dinamo. Astfel, Răzvan Zăvăleanu trebuie să pregătească terenul pentru ceea ce se va întâmpla ulterior plecării lui Iuliu Mureșan.

Cuvântul hotărâtor l-a avut Flavius. Dacă voia să rămână, ar fi rămas. Jucătorii au cerut să rămână, eu am fost de acord, dar Flavius a zis că e mai bine să plece. A fost decizia lui, nici a DDB-ului, nici a mea. N-a fost forțat să plece. Poate în anumite postări ale suporterilor de pe rețelele de socializare se exprimau anumite păreri și cereau niște lucruri.

Dar atât. Nu l-au sunat suporterii pe Stoican să-i ceară să plece și nici pe mine. Presiunea a fost cauzată în primul rând de lipsa rezultatelor. Asta contează în primul rând, am făcut puține puncte în multe meciuri. Ăsta e adevărul trist și crunt”, a declarat Mureșan în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

,,Suporterii n-au venit la antrenamente, la meciuri nu i s-a cerut vehement demisia lui Flavius. Îmi pare rău că a plecat Da, în numirea lui Uhrin a contat și părerea fanilor. Când a fost ultima dată la noi, Uhrin a salvat echipa, asta a contat. Dar nu fanii decid, doar am ținut cont de părerea lor’‘ a spus Muresan la Digisport.

Iuliu Mureșan a dezmințit spusele lui Mircea Rednic și s-a amuzat pe seama declarațiilor făcute de antrenor spunând că, dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci transferurile realizate de Steliano Filip ar fi mai bune decât cele făcute de tehnician. Mureșan a continuat și a spus amuzat că nu știe dacă fotbalistul a încasat vreun comision în urma transferurilor.

Mureșan a comentat și spusele lui Rednic potrivit cărora ar fi vrut să cumpere clubul Dinamo. Administratorul special al dinamoviștilor a mărturisit că Rednic este liber să cumpere clubul și acum, cu condiția achitării datoriilor și asigurării unui buget pentru anii următori.

”Nu vreau să intru în polemică cu Mircea Rednic. După părerea mea, transferurile făcute de Filip au fost mai bune decât cele făcute de Mircea Rednic. Eu l-am adus pe Torje, pe Cosmin Matei și așa mai departe. Dacă Mircea Rednic spune că i-a adus Filip, e părerea lui. Am adus jucători cu salarii mici. Nu a sărit nimeni calul.

Rednic poate să cumpere clubul și acum. Trebuie platită toată suma de la masa credală. Trebuie să aibă buget de asigurare pentru următorii ani pentru că asta cere insolvența. Sunt milioane bune, dar poate cumpăra clubul și acum”, a declarat Iuliu Mureșan la emisiunea Fotbal Club.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare