Dinamo încheie astăzi parcursul în Champions League, ediția 2021/2022.
Situația cu Motor, care a pierdut toate meciurile pe care nu a putut să le dispute, din motive evidente, dar și înfrângerea cu PSG, a făcut că Dinamo să meargă în Polonia doar pentru onoare și palmares. Astăzi, încheiem grupa împotriva echipei pe care am învins-o în tur, o surpriză uriașă, ținând cont de parcursul polonezilor ulterior.
PSG, Barcelona și Kielce toate sunt la egalitate de puncte pe primul loc în grupă, cu câte 18 puncte, iar meciul este unul cheie pentru polonezi. Totodată, ei au de luat și o revanșă pentru meciul din tur, câștigat de Dinamo.
Acum, situația este schimbată, pe lângă faptul că vom juca în Polonia, Dinamo nu mai are obiectiv în grupă și gândurile lui Xavi Pascual se îndreaptă către viitor și către recuperarea jucătorilor, pentru campionat și cupă.
Dinamo o poate egala pe Flensburg la puncte în cazul unui succes, dar ținând cont de rezultatele directe, nu putem să îi depășim pe nemți, astfel că Dinamo nu mai poate obține calificarea, Porto fiind și ea calificată mai departe.
Înainte de meciul din această seară, de la 19:45, care va fi transmis în direct de Digisport, Telekomsport și Looksport, Xavi Pascual a prefațat duelul și a oferit câteva declarații, pe care le-a oferit la ultimul antrenament:
,,Jucăm împotriva unei candidate la câștigarea trofeului, avem mulți jucători accidentați, nu vrem să riscăm cu vreun jucător acum, că nu mai sunt șanse la calificare. Realist, pentru Kielce este un meci cheie, vom veni să luptăm, sunt mai buni decât noi, noi avem probleme cu accidentările, trebuie să ne gândim la viitor, să încercăm să jucăm un handbal de calitate.
Bannour are probleme, Ghedbane nu poate juca, Ante nu este pe lista de Champions League, Shebib este relativ bine, trebuie să joace și jucătorii care au evoluat mai puțin, dar vom încerca.
Trebuie să înțelegem că evoluăm în cea mai bună competiție, trebuie să începem să învățăm, să schimbăm niște obiceiuri, echipa este foarte obosită, avem nevoie de timp de recuperare, dar trebuie să jucăm și în campionat. Suntem mai puternici față de startul sezonului, dar avem niște limite în potențialul nostru acum, trebuie să recuperăm niște jucători pentru partidele viitoare” a declarat Xavi Pascual.