AcasăEditorialPericolul nepăsării!

Pericolul nepăsării!

Dinamo a scapăt de pericolul retrogradării directe, dar momentan este amenințată de un alt pericol ce poate avea efecte negative pe termen lung.

Este supărare mare în familia Dinamo după ultimul rezultat. Jocul echipei, scorul, modul în care s-au prezentat ai noștri au dat naștere unui număr uriaș de comentarii negative. Aparent este o agitație teribilă ,care pare dăunătoare pentru echipă, dar pericolul nu vine din „revolta suporterilor” pericolul devine real atunci când suporterii nu se mai revoltă și devin nepăsători.

La Dinamo criticile sunt normale atunci când echipa nu merge bine, ce ar însemnă însă cei care se revoltă, critică, cer demiteri și plecări de la echipă, ar accepta situația de moment cu calm și nu ar fi afectați de rezultatele echipei?

Cei care se ocupă de destinele lui Dinamo ar trebui priceapă bunul cel mai de preț pe care Dinamo îl are în acest moment îl constitue suporterii. Iar acești suporteri nu le cer minuni, cer doar ca echipa lupte pentru obiectiv iar cei din conducere facă tot ce este posibil ca acest obiectiv fie atins.

Dinamo are șanse foarte mici, în acest moment, evite jocurile de baraj pentru rămânerea în LIGA 1. Atâtea cate sunt însă , alb-roșii trebuie lupte pentru acele șanse, altfel riscăm ca toate meciurile din acest play-out devină „meciuri de pregătire” pentru dubla de la baraj.

Riscăm avem un play-out al nepăsării, iar acest pericol, este unul care poate genera efecte extrem de neplăcute în viitor.

Ar fi bine cei din conducere reflecteze dacă Dinamo are nevoie de o schimbare, în acest ultim moment, sau dacă singurul obiectiv rămas, sunt jocurile de baraj.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare