De la medicii echipei noastre la un fost medic.
Referitor la informațiile apărute în ProSport și în virtutea dreptului la replică, clubul Dinamo București este îndreptățit să transmită următoarele precizări din partea medicilor echipei noastre, Constantin Tiberiu Horcea și Ovidiu Mihai Donțu.
Primul contact oficial al medicului Constantin Tiberiu Horcea cu Dinamo București a fost în cadrul cantonamentului efectuat în vara anului 2021 în Turcia, când a însoțit echipa „pro bono” într-o situație complicată a clubului din punct de vedere financiar. După acest cantonament, în contextul în care postul de medic al echipei era vacant prin plecarea fostului doctor Liviu Bătineanu, Dinamo București i-a ofertat pe Constantin Tiberiu Horcea și Ovidiu Mihai Donțu pentru a completa staful medical.
Constantin Tiberiu Horcea și Ovidiu Mihai Donțu au acceptat aceste angajamente în primul rând emoțional, pentru că, financiar vorbind, ambii au venit pentru a ajuta clubul într-un moment greu, în luna iunie a anului trecut, când echipa nu avea nici măcar un asistent medical pentru a efectua un antrenament. De ce sunt doi medici la Dinamo București? Doi profesioniști în lumea medicinii sportive, cu o experiență incontestabilă, Constantin Tiberiu Horcea și Ovidiu Mihai Donțu au și alte angajamente de onorat la spitalele și clinicile din Capitală, iar clubul nostru a agreat acest sistem de lucru cu obligativitatea asigurării prezenței atât la meciurile oficiale și amicale din acest sezon competițional, cât și la toate antrenamentele echipei, prin rotație sau, în funcție de programarea etapelor, chiar simultan.
În ceea ce privește acuzațiile iresponsabile publicate în mediul online împotriva medicilor echipei noastre, Dinamo București precizează pe această cale că sunt total lipsite de fundament. Medicii noștri îi vor acționa în judecată, în perioada următoare, pe cel care a scris aceste neadevăruri în mediul online și pe cei care au preluat aceste minciuni fără a cere și un punct de vedere oficial, sfidând astfel minima deontologie profesională.
Legat de momentul accidentării fundașului central Marco Ehmann în timpul partidei de la Arad, precizăm că, în primul rând, medicul trebuie să se asigure că jucătorul e bine din punct de vedere neurologic după traumatism, trebuie să-și asume responsabilitatea în ceea ce privește situația de a continua sau nu jocul, apoi trebuie să intervină pentru a fi oprită sângerarea.
Acești pași se fac în echipă, un termen pe care nu credem că fostul medic îl cunoaște, pentru că aici nu e vorba de cine iese în față și cine primește laude! „Până acum nu am auzit în lumea medicală despre acest domn dr. Motoacă. Văd că face mai mult spectacol decât medicină! La o simplă căutare pe Google am văzut că este obișnuit cu scandalurile la toate echipele, iar termenii medicali lipsesc cu desăvârșire din discursul dumnealui.
Probabil e de înțeles atunci când faci facultatea pe bani (pentru că tot a vorbit de bani) și dai rezidențialul după 10 ani”, a declarat Dr. chirurg Constantin Tiberiu Horcea, medic specialist Ortopedie și Traumatologie.